Update articol:

UE alocă 150 de milioane de euro pentru livrarea de produse medicale esenţiale

sursa Facebook. Comisia Europeana

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgenţă, Uniunea Europeană oferă ajutor financiar în valoare totală de 150 milioane euro unui număr de 18 state membre şi Marii Britanii pentru a acoperi cheltuielile legate de livrarea în Europa de produse medicale esenţiale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgenţă se pot transporta echipamente medicale, personal medical şi pacienţi.

“Sprijinim în continuare statele membre ale UE pentru a fi mai bine pregătite să facă faţă pandemiei de coronavirus. Am finanţat livrarea de materiale medicale esenţiale în întreaga UE. Produsele au fost livrate în zonele care au avut cea mai mare nevoie de ele şi au stimulat eforturile naţionale de salvare a vieţilor omeneşti şi de asigurare a unei mai bune dotări a spitalelor şi a lucrătorilor din domeniul medical”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic.

Cele 150 de milioane euro fac parte din suma de 220 de milioane euro pusă la dispoziţie în aprilie 2020 pentru a acoperi cheltuielile legate de livrarea de articole medicale acolo unde este cel mai mult nevoie de ele, prin finanţarea transporturilor de ajutoare şi de articole de primă necesitate în statele membre ale UE; transferul de pacienţi între statele membre ale UE sau din statele membre în ţările învecinate, în care serviciile de sănătate riscă să nu mai facă faţă situaţiei şi transportul de personal medical şi de echipe medicale mobile între statele membre ale UE şi din UE din alte ţări.

Instrumentul dedicat sprijinului de urgenţă face parte dintr-un program mai amplu de asistenţă oferită de UE, alături de mecanismul de protecţie civilă, inclusiv rescEU, de procedurile comune de achiziţii publice şi de Iniţiativa pentru investiţii ca reacţie la coronavirus, care vin în completarea eforturilor depuse de statele membre la nivel naţional.

Bugetul Instrumentului dedicat sprijinului de urgenţă este de 2,7 miliarde euro. Acesta a fost conceput pentru a se răspunde nevoilor într-un mod strategic şi coordonat la nivel european. Este componenta de finanţare a Foii europene de parcurs pentru ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, contribuind la atenuarea consecinţelor imediate ale pandemiei şi anticipând nevoile legate de ieşirea din criză şi de redresare.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (19/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 12 - 16.10.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/10/2020)

Notificare rascumparare actiuni proprii 12 - 16 octombrie 2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (19/10/2020)

Numirea domnului Valentin Nae in functia de Director al Sucursalei CNE Cernavoda