International

UE face apel la menţinerea impulsului pentru un acord de pace între Armenia şi Azerbaidjan

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a raportat “progrese” în urma discuţiilor dintre liderii Armeniei şi Azerbaidjanului purtate duminică la Bruxelles şi a cerut menţinerea impulsului în vederea unui acord de pace, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cele două ţări din Caucaz se luptă de 30 de ani pentru controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah.

Întâlnirea dintre premierul armean, Nikol Pashinyan, şi preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a cincea de acest fel în cadrul medierii europene, a avut loc la sfârşitul unei săptămâni marcate de noi ciocniri la graniţa dintre cele două ţări, în care un soldat armean şi un soldat azer au fost ucişi.

Charles Michel a asigurat, după întâlnire, că cei doi lideri “împărtăşesc o dorinţă comună de pace”, descriind discuţiile drept “sincere, deschise şi productive”.”În urma discuţiilor pozitive recente din Statele Unite cu privire la un tratat de pace, ar trebui menţinut impulsul pentru a face paşi decisivi către semnarea unui acord de pace cuprinzător”, a adăugat el.

Oficialul european se referea la discuţiile purtate timp de patru zile la începutul lunii mai, la Washington, între delegaţiile armeană şi azeră.

Charles Michel a indicat că cei doi lideri au convenit să reia întâlnirile bilaterale privind delimitarea frontierei. S-au făcut “progrese clare” în deblocarea transportului,”în special în ceea ce priveşte redeschiderea legăturilor feroviare către şi prin” enclava azeră Nahicevan, situată între Armenia şi Iran, a spus el.

Cei doi lideri au convenit, de asemenea, asupra unor noi eliberări de deţinuţi în următoarele săptămâni.

O nouă întâlnire între Pashinyan si Aliyev este programată pe 1 iunie la Chişinău, cu implicarea preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a cancelarului german Olaf Scholz, pe lângă Charles Michel, în marja celui de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene.

Cele două ţări caucaziene au dus două războaie, la începutul anilor 1990 şi în 2020, pentru controlul asupra enclavei Nagorno – Karabah. Tensiunile s-au reluat recent, când Baku a anunţat, pe 23 aprilie, că a instalat un prim punct de control rutier la intrarea în coridorul Lachin, singura axă ce leagă Armenia de enclava separatistă, deja supusă unei blocade care a cauzat penurie şi pene de curent.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

4 minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

15 minute ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

41 de minute ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

44 de minute ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More