Update articol:

UE investighează autoritatea de reglementare germană cu privire la prăbușirea Wirecard

Comisia Europeană a cerut organismelor europene de supervizare să realizeze o anchetă preliminară asupra modului cum a fost gestionat dosarul societăţii de plăţi online Wirecard de către organismul german de supervizare a sectorului financiar, informează AFP, potrivit Agerpres.

Conform unei scrisori trimise joi seara către Steven Maijoor, preşedintele Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), Comisia Europeană a cerut ca această “analiză preliminară” să fie încheiată “cel mai târziu până pe 15 iulie”.

“Vom face acest lucru şi ne vom prezenta concluziile”, a confirmat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ESMA, David Cliffe, care a refuzat să facă alt comentarii cu privire la acest dosar.

Bănuită că şi-a umflat conturile cu fonduri fictive din Filipine, firma de plăţi online Wirecard, o companie germană cu 6.000 de salariaţi, a decis joi să se plaseze în insolvenţă. Guvernul german a denunţat “un scandal fără echivalent în sectorul financiar” şi a anunţat o înăsprire a controalelor în acest sector puţin supravegheat.

“În acest stadiu, această analiză preliminară ar trebui să vizeze stabilirea unei descrieri complet şi o evaluare a evenimentelor, inclusiv cât de adecvată a fost supervizarea acestor evenimente care au condus la falimentul Wirecard”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene, din care AFP a obţinut o copie.

Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că această anchetă ar urma să determine “dacă au existat lipsuri în materie de supraveghere şi, dacă este necesar, să fie definită o linie de conduită posibilă”. “Ar trebui să clarificăm ce a mers prost”, a spus Dombrovskis, în condiţiile în care Germania se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a UE pentru şase luni la 1 iulie.

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (12/04/2021)

Cerere pentru completare ordine de zi AGOA 28(29) aprilie 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (12/04/2021)

Completare ordine de zi AGOA din 26/27 aprilie 2021