Update articol:

UE prelungeşte pentru prima dată cu 12 luni în loc de şase sancţiunile împotriva Rusiei

Antonio Costa Antonio Costa
O purtătoare de cuvânt a preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat joi că Uniunea Europeană prelungeşte pentru prima dată sancţiunile împotriva Rusiei cu 12 luni în loc de şase, transmite dpa, potrivit Agerpres.

UE a impus Rusiei mai multe pachete de sancţiuni după ce forţele ruse au invadat Ucraina în 2022.

Măsurile vizează în special veniturile din vânzările de combustibili fosili pe pieţele internaţionale, industria de armament şi instituţiile financiare ale Rusiei.

Până acum, sancţiunile erau reînnoite semestrial, iar prelungirea necesita aprobarea unanimă a liderilor celor 27 de state membre ale Uniunii.

Sprijinul european pentru Ucraina a primit un impuls după ce fostul prim-ministru al Ungariei, Viktor Orban, a pierdut anul acesta alegerile. Ulterior, UE a deschis oficial negocierile de aderare cu Kievul şi a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Joi, toţi cei 27 de şefi de state şi guverne din Uniune, reuniţi la Bruxelles, au adoptat de asemenea în unanimitate o declaraţie comună de sprijin pentru Ucraina pentru prima oară după mai mult de un an. Orban refuzase anterior să susţină orice astfel de poziţie în sprijinul Ucrainei.