Update articol:

UiPath, RPABox şi KRUK România au implementat primul robot software din industria locală de management al creanţelor

KRUK Romania a implementat împreună cu firma de consultanţă RPAbox şi compania UiPath,  primul robot software care funcţionează într-o companie de profil din România, potrivit unui comunicat. 

Robotul software dezvoltat împreună cu UiPath şi RPAbox este un soft de automatizare care preia acţiunile de rutină ale unui angajat, precum reconcilierea plăţilor în cadrul departamentului financiar,  lăsându-i acestuia astfel timp să se concentreze pe acţiunile care generează plus valoare, atât pentru companie, pentru client, cât şi pentru sine, prin dezvoltarea de noi abilităţi şi acumularea de noi cunoştinţe.

Decizia KRUK România de a iniţia un parteneriat cu companii care dezvoltă soluţii de automatizare şi se bazează pe inteligenţa artificială a venit în mod natural, fiind expresia transpunerii în fapte a unui obiectiv pe care compania îl are, si anume: transformarea digitală, potrivit comunicatului. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, inovaţiile roboticii mecanice şi ale celei de software vor marca activitatea de zi cu zi a  companiilor.

Robotul software, pe care noi lam botezat Primo, este extrem de rapid, precis şi reduce în mare măsură  timpul de execuţie al unor operaţii financiare„ a spus Tomasz Ignaczak, directorul general al KRUK România.

BVBStiri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (25/11/2020)

Comunicat privind aprobarea de catre ANRE a Planului de Dezvoltare SNT 2020-2029

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (25/11/2020)

Convocarea AGOA din data de 6/7 ianuarie 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN, SDTS si EFSA

VES SA (VESY) (25/11/2020)

Neintrunire cvorum AGA O & E 25.11.2020