Update articol:

Un eurodeputat ecologist susţine obligativitatea vaccinării anti-COVID-19

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com
Eurodeputatul ecologist Yannick Jadot s-a pronunţat marţi pentru obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, la o zi după anunţul laboratoarelor Pfizer (SUA) şi BioNTech (Germania) privind eficienţa vaccinurilor lor aflate în faza de testare, transmite AFP.

Întrebat de Franceinfo în legătură cu introducerea obligativităţii vaccinării anti-COVID-19, Jadot a răspuns afirmativ.

”Din momentul în care va exista vaccinul, sper că toată lumea va merge să se vaccineze”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Potrivit unui sondaj Ipsos publicat în septembrie, Franţa se află printre ţările unde intenţia de a recurge la vaccin este cea mai slabă. Astfel, doar 59% din populaţie s-ar vaccina împotriva COVID-19 în Franţa, faţă de media de 74% la nivel mondial.

Eurodeputatul a salutat anunţurile făcute luni de Pfizer şi BioNTech, dar a lansat un apel către francezi să nu îşi relaxeze eforturile întrucât ”astăzi ceea ce ne salvează sunt regulile, nu vaccinul care va veni, sperăm, în câteva luni”.

Laboratoarele Pfizer şi BioNTech au anunţat luni că vaccinurile lor ar avea o ”eficacitate de 90%” împotriva COVID-19, potrivit testării pe scară largă, în desfăşurare, a treia şi ultima etapă înainte de prezentarea unei cereri de omologare.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.