Update articol:

Un nou Directorat provizoriu la Transelectrica, condus de Cătălin NIȚU

Transelectrica va avea un nou Directorat provizoriu, cu mandat de patru luni, condus de Cătălin Nițu, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).

Compania a anunțat: “Întrucât mandatul actualilor membri ai Directoratului încetează de drept în data de 20 decembrie 2019, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ”Transelectrica” SA informează acţionarii şi investitorii că, în ședința din data de 13 decembrie 2019, Consiliul de Supraveghere a desemnat în calitatea de membri provizorii ai Directoratului, începând cu data de 21 decembrie 2019, următoarele persoane:  Cătălin NIȚU  Ionuț-Bogdan GRECIA  Adrian MOISE  Ioan FOLESCU  Andreea-Mihaela MIU.

Mandatul se acordă pentru o durata de 4 luni începând cu data de 21.12.2019 cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, dar durata mandatului nu va depăși data finalizării procedurii de selecţie a membrilor Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval. În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Actul constitutiv al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA, Consiliul de Supraveghere alege ca Președinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al Societății) al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, pe domnul Cătălin NIȚU.”

Acționarii Transelectrica (TEL) au ales, recent, un nou Consiliu de Supraveghere provizoriu, cu mandat începând cu data de 30 noiembrie 2019 și până la data de 29 martie 2020.

Noul CS este format din candidații propuși de Secratariatul General al Guvernului, respectiv:  Popescu Luiza, cu domiciliul în Bucureşti, inginer, Burduja Sebastian (lider PNL Sector 1), cu domiciliul în Bucureşti, economist, Badea Jean, cu domiciliul în Bucureşti, informatician, Comănescu Jean-Valentin, cu domiciliul în Bucureşti, economist, Burlacu Oleg, cu domiciliul în Bucureşti, avocat,  Goicea Adrian, cu domiciliul în Bucureşti, economist, Stan-Olteanu Manuela Petronela, cu domiciliul în Voluntari, jurist.

După reorganizările făcute de Guvernul Orban, Transelectrica și Transgaz au trecut la SGG, de la Ministerul Economiei.

BVB | Știri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (20/03/2023)

Notificare - tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BIOFARM S.A. (BIO) (20/03/2023)

Convocare AGA O & E 26/27.04.2023 (data de referinta 13.04.2023)

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/03/2023)

VAN la data 31.01.2023 - date finale

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (20/03/2023)

Schimbari in Consiliul de Administratie

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (20/03/2023)

Schimbari in conducerea societatii