Update articol:

Ungaria a lansat o schemă de 1,85 miliarde dolari pentru a ajuta companiile afectate de creşterea preţurilor la energie

ungaria Sursa Pixabay

Guvernul Ungariei a lansat o schemă de 800 miliarde de forinţi (1,85 miliarde de dolari) pentru a ajuta companiile să prefinanţeze garanţiile bancare cerute de traderii de energie, în contextul creşterii preţurilor, a anunţat vineri site-ul index.hu, transmite Reuters.

În timp ce costurile cresc, traderii de energie cer garanţii bancare pe trei luni, plăţi în avans sau solicită firmelor să deţină rezerve de lichidităţi, în unele cazuri, conform site-ului de ştiri, care citează declaraţia lui Mate Loga, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Economice.

Acesta a explicat că un studiu realizat de Guvern a arătat că firmele vor avea nevoie de finanţare de 600-800 miliarde de forinţi, în contextul lipsei de lichidităţi, ceea ce a determinat Executivul de la Budapesta să lanseze noul program de garanţii bancare.

“Companiile trebuie protejate, astfel încât să fie atenuată problema lipsei de lichidităţi”, a declarat Loga, adăugând că schema va transfera riscurile volatilităţii de pe piaţă de la traderii de energie la bănci, reducând presiunile de finanţare asupra firmelor.

Start Garancia Zrt, un vehicul deţinut de stat care va furniza garanţii, a demarat deja discuţii cu firmele implicate, a informat index.hu, citat de Agerpres.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/05/2026)

Hotararea AGOA CNAB privind repartizarea profitului aferent anului 2025

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (12/05/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare T1 2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026 si detalii teleconferinta

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (12/05/2026)

Disponibilitate Raport Financiar Trimestrul 1 2026 si Detalii Videoconferinta

ARMATURA S.A. (ARM) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026