Update articol:

Uniunea Europeană salută schimbul de prizonieri între Rusia şi Ucraina; Franţa va susţine ‘noi progrese concrete’

Sursa foto: Twitter

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a salutat eliberarea unor ucraineni în cadrul schimbului de prizonieri cu Rusia, printre care şi cei 24 de marinari capturaţi anul trecut în Strâmtoarea Kerci, şi a îndemnat părţile ‘să profite de acest impuls’, transmite dpa, potrivit Agerpres.

‘Această eliberare este mărturia muncii şi determinării celor care – printre ei societate civilă, activişti şi experţi juridici – au lucrat neobosit pentru acest rezultat’, a transmis Federica Mogherini, urându-le celor eliberaţi ‘recuperare grabnică din încarcerarea istovitoare’.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a exprimat un sentiment de ‘uşurare’, iar preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a împărtăşit ‘bucuria profundă’ faţă de eliberarea cineastului Oleg Senţov, câştigător al prestigiosului Premiu Saharov pentru apărarea drepturilor omului, acordat de legislativul UE.

La Paris, ministrul de externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a salutat şi el în schimbul de prizonieri un ‘gest care demonstrează voinţa Rusiei şi a Ucrainei de a reînnoda dialogul’ şi care ‘va contribui la restabilirea unei atmosfere de încredere între părţile din cadrul de negocieri în format Normandia’.

Un summit de pace în acest format, reunindu-i pe liderii ucrainean, rus, german şi francez, ar putea fi organizat în septembrie, pentru prima dată din octombrie 2015.

‘Franţa, alături de Germania, va susţine eforturile celor două părţi în vederea obţinerii de noi progrese concrete în săptămânile următoare. Prioritatea merge către consolidarea încetării focului, dezangajare şi retragerea armelor grele, deminare şi punerea în aplicare de măsuri umanitare de urgenţă în favoarea populaţiei din Donbas’, a subliniat ministrul francez, citat de AFP.

Jean-Yves Le Drian va participa luni, la Moscova, la un consiliu de cooperare ruso-francez pe probleme de securitate, la care va fi prezent şi ministrul apărării, Florence Parly, în prima reuniune în acest format ‘2+2’ de când Rusia a anexat Crimeea, în 2014.