Update articol:

Ursula von der Leyen anunță o Corporație Europeană pentru Materii Prime Critice. Victor Cionga și Petru Filip au propus încă din 2023 un fond european care să investească la nivel global în resurse minerale

Ursula von der Leyen anunță o Corporație Europeană pentru Materii Prime Critice. Victor Cionga și Petru Filip au propus încă din 2023 un fond european care să investească la nivel global în resurse minerale
 - poza 1

Comisia Europeană va crea o Corporație Europeană pentru Materii Prime Critice, care să ajute Uniunea Europeană să cumpere și să constituie stocuri din materiile prime de care are nevoie pentru industria auto, cipuri și baterii, tehnologii curate și apărare, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul privind Starea Uniunii din 16 septembrie 2026.

Interviu Petru Filip: Un fond de investiții specializat pe susținerea finanțării exploatărilor de resurse minerale – o oportunitate pentru țările membre UE de a-și susține nevoia de resurse minerale

Anunțul prezintă un interes aparte pentru România. Victor Cionga și Petru Filip au propus încă din septembrie 2023 crearea unui fond european de investiții specializat în finanțarea proiectelor de exploatare a resurselor minerale, inclusiv în afara Uniunii Europene. Propunerea nu a fost una singulară: prima scrisoare a fost transmisă în septembrie 2023 președintei Comisiei Europene și unor comisari europeni, iar o a doua scrisoare a fost trimisă Comisiei Europene în ianuarie 2025.

Ideea centrală era ca Europa să nu se limiteze la finanțarea pasivă a proiectelor propuse de alții, ci să dispună de un vehicul investițional capabil să acționeze activ, la nivel global, pentru identificarea, finanțarea și dezvoltarea proiectelor care îi pot securiza accesul la resurse minerale strategice.

Problema identificată de Cionga și Filip în urmă cu trei ani – necesitatea unui instrument european capabil să mobilizeze capital și să securizeze accesul UE la resurse minerale din întreaga lume – se află acum explicit pe agenda strategică a Bruxelles-ului.

  • Von der Leyen: UE depinde în proporție de peste 80% de China pentru numeroase materii prime critice

Ursula von der Leyen a legat direct noua inițiativă de dependența foarte mare a Europei de China. „Avem încă prea multe dependențe periculoase. Suntem dependenți în proporție de peste 80% de China pentru multe materii prime critice și în proporție de 90% pentru unele pământuri rare”, a declarat președinta Comisiei Europene.

În aceste condiții, Europa trebuie să treacă rapid la achiziționarea și constituirea unor rezerve proprii, a spus von der Leyen. „Nicio țară nu poate face acest lucru singură. Așadar, trebuie să gândim diferit. De aceea vom înființa o nouă Corporație Europeană pentru Materii Prime Critice”, a anunțat ea.

Noua entitate ar urma, potrivit președintei Comisiei, să ajute Europa să obțină și să stocheze materiile prime necesare pentru mașini electrice, cipuri și baterii, tehnologii curate și apărare.

Miza depășește însă competitivitatea companiilor europene. „Nu doar industria noastră depinde de acest lucru, ci și independența și securitatea noastră”, a spus Ursula von der Leyen.

  • Comisia construiește deja infrastructura financiară pentru materiile prime critice

Anunțul din septembrie 2026 continuă o serie de măsuri începute de Comisia Europeană prin planul RESourceEU.

Planul prevede înființarea în 2026 a unui Centru European pentru Materii Prime Critice, care trebuie să furnizeze informații de piață, să coordoneze și să finanțeze proiecte strategice și să funcționeze ca administrator al unui portofoliu european destinat construirii unor lanțuri de aprovizionare diversificate și reziliente.

Aici apropierea de ideea unui vehicul european de investiții devine și mai evidentă.

Documentele Comisiei prevăd că Centrul va putea orienta finanțarea la nivel european și național, utilizând instrumente adaptate proiectelor, de la împrumuturi și garanții până la investiții de tip equity, în cooperare cu instituții financiare publice și private și cu fondurile pentru materii prime critice ale statelor membre. Activitatea sa va acoperi atât proiecte din UE, cât și proiecte din afara Uniunii.

UE a prevăzut totodată mobilizarea a până la 3 miliarde de euro pentru proiecte concrete care pot asigura rapid surse alternative de aprovizionare. Numai prin InvestEU, Comisia estimează mobilizarea a până la 2 miliarde de euro pentru investiții în lanțul valoric al materiilor prime critice.

  • Două scrisori, în 2023 și 2025. Propunerea: un fond european care să acționeze global

Inițiativa lui Victor Cionga, managing partner AZ Capital Advisors, și Petru Filip, fost europarlamentar, precede cu trei ani anunțul privind noua Corporație Europeană pentru Materii Prime Critice.

Prima scrisoare a fost transmisă în septembrie 2023 președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și unor comisari europeni. În ianuarie 2025, Cionga și Filip au revenit asupra inițiativei printr-o a doua scrisoare adresată Comisiei Europene.

Propunerea lor pornea de la constatarea că securitatea materiilor prime nu poate fi rezolvată exclusiv prin reglementare sau prin instrumentele clasice de creditare. UE ar avea nevoie, în concepția celor doi, de un fond european specializat, capabil să finanțeze și să investească în proiecte de exploatare a resurselor minerale oriunde în lume.

Dimensiunea globală era esențială. Fondul nu trebuia să aștepte exclusiv apariția unor proiecte europene care să solicite finanțare, ci să poată identifica activ oportunități și resurse strategice în afara UE, să intre în proiecte greenfield sau existente, să dobândească participații și să atragă capital privat.

Cu alte cuvinte, obiectivul nu era doar finanțarea mineritului european, ci utilizarea forței financiare comune a UE pentru securizarea accesului Europei la resurse, indiferent de localizarea lor geografică.

  • Victor Cionga: Diferența esențială dintre o bancă și un fond – banca este reactivă, fondul poate fi activ

Această distincție era una dintre componentele centrale ale propunerii. Victor Cionga explica pentru Financial Intelligence că un fond are un alt profil de risc decât o bancă, dar diferența nu se limitează la capacitatea de asumare a riscului.

O bancă este, prin natura activității sale, în principal reactivă: analizează și finanțează proiecte dezvoltate și aduse în fața sa de alte entități.

Un fond de investiții poate avea însă un comportament activ. Poate identifica proiecte și oportunități, poate investi direct, poate cumpăra participații, poate iniția parteneriate și poate atrage alături de el alți investitori.

În viziunea lui Cionga și Filip, tocmai această capacitate trebuia folosită la nivel global. Fondul european ar fi putut identifica proiecte greenfield, investi în proiecte deja existente, lua participații în companii și transforma acordurile politice încheiate de Uniunea Europeană cu state bogate în resurse în investiții economice concrete.

Astfel, Europa nu ar mai fi fost doar cumpărătorul final al unor materii prime controlate de alte puteri economice, ci ar fi putut deveni investitor direct în dezvoltarea surselor de aprovizionare de care depinde propria industrie.

Cionga avertiza încă de atunci că simpla adoptare a unor acte normative europene privind materiile prime critice nu este suficientă, iar testul real îl reprezintă „calitatea, modalitatea și viteza de implementare”.

  • Petru Filip: Europa nu dispune de resursele necesare pentru susținerea propriei industrii

Petru Filip susținea, la rândul său, că fondul ar putea fi constituit inițial cu participarea statelor membre și deschis ulterior capitalului privat.

„Fondul ar putea finanța activități din domeniul exploatărilor de resurse minerale, iar accesul la resurse să se facă în aceleași condiții pentru țările fondatoare”, declara Filip pentru Financial Intelligence.

Întrebat dacă Europa dispune de resursele minerale necesare susținerii bazei sale industriale, răspunsul său era categoric: „Cu siguranță NU.”

Filip atrăgea atenția și asupra unei probleme care se regăsește acum în argumentația Comisiei: statele europene nu ar trebui să concureze individual între ele pentru aceleași resurse strategice, ci să își folosească împreună forța economică și financiară.

  • De la propunerea unui fond european activ global la Corporația Europeană pentru Materii Prime Critice

Există o diferență care trebuie subliniată: fondul de investiții propus de Victor Cionga și Petru Filip și Corporația Europeană pentru Materii Prime Critice anunțată de Ursula von der Leyen nu sunt, pe baza informațiilor publice disponibile, același instrument.

Comisia Europeană nu a făcut public nicio legătură între propunerea transmisă de cei doi români și actualele inițiative europene.

Există însă elemente de convergență între cele două abordări: acțiune comună la nivel european, mobilizarea capitalului, implicarea în proiecte de materii prime critice, diversificarea geografică a aprovizionării și reducerea dependențelor strategice ale UE.

Unul dintre punctele importante ale propunerii Cionga-Filip era însă caracterul activ și global al fondului. Europa ar fi trebuit să identifice și să urmărească oportunități de investiții în resurse strategice oriunde acestea se află, nu doar să reacționeze prin finanțare după ce proiectele sunt dezvoltate de alții.

Între timp, Comisia a început să construiască instrumente care merg în direcția unei intervenții europene mai active.

În aprilie 2026 a fost lansat mecanismul european prin care companiile își pot agrega cererea de materii prime și pot intra în legătură cu furnizori, instituții financiare și operatori de stocare.

În septembrie 2026, Comisia a lansat și selecția entității care va implementa proiectul-pilot european pentru constituirea stocurilor de materii prime critice, care va acoperi proiectarea mecanismului, achiziția, depozitarea, administrarea și eliberarea materiilor prime din stoc.

Iar Ursula von der Leyen anunță acum crearea unei Corporații Europene pentru Materii Prime Critice, argumentând că niciun stat membru nu poate răspunde singur dependențelor strategice ale Europei.

Astfel, ideea transmisă Comisiei Europene de Victor Cionga și Petru Filip în două rânduri – în septembrie 2023 și în ianuarie 2025 – pornea de la o problemă care a devenit între timp una dintre prioritățile strategice ale UE: Europa are nevoie nu doar de reglementări și finanțare, ci de capacitatea de a acționa investițional, inclusiv la nivel global, pentru a-și securiza accesul la materiile prime de care depind industria, tranziția energetică și apărarea.

 

BVB | Știri BVB
ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (05/10/2026)

Raportarea tranzactiilor semnificative cu parti afiliate

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (05/10/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 28.09.2026-02.10.2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (05/10/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 01-02.10.2026

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (05/10/2026)

Autorizare ASF nou membru in Consiliul Bursei