Politica

USR îi susține pe Adrian Popa pentru Curtea de Conturi și pe Dumitru Chisăliță pentru ANRE (ARTICOL ACTUALIZAT)

USR îi susține pe Adrian Popa, CFA, pentru conducerea Curții de Conturi, și pe Dumitru Chisăliță, expert în energie, pentru ANRE, ne-a spus deputatul USR Cristina Prună.

*** Articolul a fost actualizat (19 iunie, ora 9.37), după ce Cristina Prună și-a corectat declarația inițială. În varianta anterioară, Adrian Popa era nominalizat, în mod eronat, pentru conducerea ASF. 

Cristina Prună a menționat că nominalizările au fost făcute după un proces de selecție deschis cu candidaturi interne și externe USR, interviuri și vot în Biroul Național al USR. “Pentru ANRE, am primit peste 40 de CV-uri”, ne-a spus Prună.

Plenul Parlamentului se va reuni în 24 iunie pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, CNCD, ANRE, Consiliul Legislativ şi Curtea de Conturi – instituţii subordonate forului legislativ.

Nicu Marcu, vicepreşedintele Curţii de Conturi, are cele mai mai mari şanse să fie noul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), au susținut surse politice, încă din luna mai. Potrivit acestora, senatorul Daniel Zamfir a pierdut în faţa lui Nicu Marcu, în urma negocierilor pe care Marcel Ciolacu le-a avut cu Ludovic Orban şi Victor Ponta.  Sursele spun că, în locul lui Nicu Marcu, va fi numit Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, al cărui mandat la Curtea de Conturi expiră în acest an.

Astăzi, Daniel Zamfir a anunțat că nu va candida pentru ASF.

Anterior, liderul PSD Marcel Ciolacu a spus că îl susține pe fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici, pentru președinția ASF şi pe Iulian Iancu ca vicepreşedinte ANRE

La CNCD urmează să fie numiţi şase membri şi unul pentru restul de mandat până în 2023, la ANRE – un vicepreşedinte şi doi membri, la Consiliul Legislativ – preşedinţii secţiilor de drept public şi de drept privat.

La Curtea de Conturi vor fi numiţi un vicepreşedinte – Autoritatea de Audit – şi cinci membri, iar la ASF – preşedintele pentru restul de mandat până în noiembrie 2023.

Pe 23 iunie sunt programate a fi depuse rapoartele cu avizele Comisiilor de specialitate.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

3 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

3 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

3 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

3 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

3 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More