Alianţa USR-PLUS a transmis sesizări la DNA şi la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, acuzând existenţa unor ”fabrici de semnături false” pentru alegerile locale, în beneficiul PSD. Reprezentanţii alianţei susţin că datele unor oameni cu condiţii precare ar fi utilizate de funcţionari din primării pentru listele de susţinere a candidaturii depuse la Autoritatea Electorală de Gabriela Firea şi de primarul Sectorului 5, Daniel Florea, potrivit news.ro. Atât fostul ministru Vlad Voicuescu, cât şi consilierul general USR Octavian Berceanu, distribuie un filmuleţ în care persoane care par a fi funcţionari în primărie completează liste de semnături şi discută despre volumul mare de lucru.
”Asa se fură la localele 2020! Share masiv! Folosirea ilegală a datelor cu caracter personal în procesul electoral a devenit o practica tolerată de AEP, DNA si DIICOT. Datele oamenilor cu condiţii precare ajung la funcţionarii publici organizaţi în grupuri infractionale, care le falsifică semnăturile şi le folosesc pe listele depuse la Autoritatea Electorală”, afirmă Berceanu în cea mai recentă postare pe Facebook pe acest subiect, el prezentând şi o înregistrare privind modul în care sunt falsificate semnăturile.
Într-o altă postare, el scrie: ”Distribuiţi masiv! Aşa se fură alegerile în România 2020! O structură de crimă organizată preia datele noastre, probabil de la Direcţia Generală de Evidenţa a Persoanelor a Municipiului Bucureşti şi le foloseşte pentru constituirea listelor de susţinători, necesare în competiţia electorală. Beneficiarii sunt primarii din Bucureşti, consilierii locali şi generali. Cazul e cunoscut, dar tolerat de AEP, DIICOT şi DNA. E subiectul sesizărilor pe care le-am trimis către Direcţia Naţională Anticorupţie şi DGPMB privind crimă organizată, instituirea unui grup infracţional, una dintre fabricile de semnături false pentru alegerile locale ale PSD, respectiv sectorul 5 şi Primăria Generală”, a scris pe Facebook consilierul USR Octavian Berceanu.
El acuză constituirea unui grup infracţional organizat având că scop fraudarea procesului electoral şi încălcarea legislaţiei specifice