Update articol:

Valeriu Steriu: Propunerea legislativă de sancționare a dublului standard de calitate a produselor şi serviciilor pentru consumatori a fost adoptată astăzi de plenul Senatului

Valeriu Steriu: Propunerea legislativă de sancționare a dublului standard de calitate a produselor şi serviciilor pentru consumatori a fost adoptată astăzi de plenul Senatului
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com/valeriusteriu

Deputatul PSD Valeriu Steriu a declarat, miercuri, că proiectul de lege privind dublul standard de calitate a produselor, la care este iniţiator, este cerut de “consumatorii români”, menţionând că “mulţi oameni s-au plâns de calitatea diferită” a produselor alimentare, nealimentare şi a serviciilor între Europa de Vest şi cea de Est, potrivit Agerpres.

“Propunerea legislativă de sancționare a dublului standard de calitate a produselor şi serviciilor pentru consumatori a fost adoptată astăzi de plenul Senatului.

Scopul acestei legi este de a proteja consumatorii români și a ne asigura că pe piață vor fi sancționați cei care comercializează produse de o calitate mai slabă decât aceleași produse comercializate în alte state membre ale UE.

Și nu ne limităm doar la produsele agroalimentare, ci și la cele nealimentare, la carburanți, la serviciile de telefonie și internet, la serviciile financiare, precum și la serviciile turistice.

Comisia Europeană a recunoscut existența dublului standard și că est europenii primesc produse și servicii de o calitate mai slabă decât cei din vest.

Pentru a proteja consumatorii români și pentru a descuraja această practică, propunem sancționarea cu o amendă de până la 4% din cifra de afaceri pentru comercializarea produselor şi serviciilor la care a fost constatată existența dublului standard, iar în caz de abatere repetată se poate suspenda autorizația de funcționare a comerciantului/prestatorului de servicii pentru o perioadă de 6 luni.

Mulțumesc colegilor din Senatul României pentru votul favorabil acordat astăzi acestei propuneri. Urmează dezbaterea pe proiect în Camera Deputaților și România va fi astfel cu un pas mai aproape de a ne alinia produsele și serviciile celor din Europa occidentală”, a postat Valeriu Steriu pe pagina sa de Facebook. 

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.