Energie

Vasile Iuga: România se poate confrunta cu o penurie de energie, în perioade critice, cu impact asupra economiei și populației

* Avem vulnerabilități majore, inclusiv comparativ cu vecinii, Bulgaria și Ungaria, arată Vasile Iuga
*Iuga: Avem ramuri industriale amenințate, în condițiile prețurilor energiei din România, din această perioadă

Nicio țară europeană nu și-a tratat atât de rău potențialul energetic cum a făcut-o România, consideră Vasile Iuga, specialist în energie, la lansarea primului „Barometru de securitate energetică”, lansat de Inscop Research.

În opinia sa, România se poate confrunta cu o penurie de energie, în perioade critice, cu impact asupra economiei și populației.

Domnia sa a detaliat: “Am amânat investițiile, în mod inacceptabil, și baza de producție și activele din sistemul energetic, în proporție foarte mare, au durata de viață expirată.

Am amânat restructurări, modernizări, care ar fi putut să aibă un impact social. Am amanat si alte decizii importante, precum protecția consumatorilor vulnerabili.

Am creat un mediu de reglementare și fiscal instabil și impredictibil, ceea ce a condus, în mod firesc, la amânarea investițiilor. Investițiile în energie sunt mari, se fac în condiții de risc și se recuperează pe termene îndelungate. De aceea, stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal, cadrului de reglementare, în general, sunt esențiale pentru investitori. Acest lucru conduce și la o anumită încetinere a descoperirii de resurse noi. Am asistat la decapitalizarea masivă a companiilor energetice cu capital majoritar de stat.

Astfel, au apărut vulnerabilități majore în securitatea energetică a României, în ceea ce privește atât securitatea aprovizionării, precum și predictibilitatea și stabilitatea prețurilor energiei, cu impact major asupra economiei românești și asupra consumatorilor industriali și casnici.

Avem ramuri industriale amenințate, în condițiile prețurilor energiei din România, din această perioadă. Este vorba, în primul rând, de industria siderurgică.”

Potrivit lui Vasile Iuga, sistemul nostru energetic are vulnerabilități majore, inclusiv comparativ cu vecinii, Bulgaria și Ungaria: „Ungaria, slab înzestrată cu resurse energetice, prin politici publice inteligente, urmărite dincolo de ciclurile electorale, a reușit să-și îmbunătățească semnificativ securitatea energetică.

Ungaria consumă anual aproximativ 11 miliarde mc de gaze naturale, comparativ cu România, din care importurile reprezintă două treimi, dar capacitatea interconectorilor Ungariei este de 24-25 miliarde mc pe an. Ungaria dorește să își construiască interconectori cu toți cei șapte vecini ai săi.

Noi consumăm 11 miliarde mc, asigurați 80-90% din intern, și capacitatea interconectorilor noștri este de aproximativ 15 miliarde mc pe an, 90% dintr-o singură sursă – Medieșul Aurit și Isaccea, adică Ucraina.

La diversitatea interconectorilor, stăm mai prost ca Ungaria.

La fel, Bulgaria, care nu are resurse pe teritoriul său, dependentă de importuri din Rusia, prin politici inteligente se plasează mai aproape de marile coridoare energetice decât noi. Constatăm că, de fapt, pe noi, marile coridoare energetice ne cam ocolesc.”

Izolarea de marile conectoare este o vulnerabilitate, a mai adaugat specialistul.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

10 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

10 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

11 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

11 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More