Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, fost șef al Statului Major al Forțelor Navale, susține că drona maritimă care a explodat în Portul Constanța ar fi putut avea ca țintă terminalul petrolier Oil Terminal, unde, la momentul incidentului, se aflau în operare două nave, dintre care una transporta 8.500 de tone de metanol.
„Asta a fost intenția – să ajungă la Oil Terminal. Gândiți-vă că acolo erau două nave în operare. Una opera metanol și avea 8.500 de tone, iar cealaltă motorină. Eu cred că intenția este evidentă. Nu trebuie să fim naivi. Intenția a fost să se ajungă la Oil Terminal și să producă dezastrul”, a declarat Chițac la Antena 3.
Edilul Constanței consideră însă că dezbaterea privind momentul în care Ucraina a informat autoritățile române despre existența dronei nu reprezintă principala problemă.
„Tot văd că discutăm în spațiul public dacă Ucraina ne-a informat sau când ne-a informat. Este un subiect, dar noi trebuia să știm. Noi trebuia să știm când a intrat drona în apele teritoriale. Noi trebuia să știm când a intrat în port. Vorbim de o dronă de șapte metri care lasă siaj”, a afirmat acesta.
- „Noi trebuia să știm”
Vergil Chițac a susținut că România dispune de capacități tehnice care ar fi trebuit să permită detectarea dronei încă din momentul în care aceasta a intrat în zona economică exclusivă sau în apele teritoriale românești.
„Este vorba de Brigada Radioelectronică de Observare, care are în supraveghere toată Marea Neagră. Ei trebuiau să știe și să o vadă când a intrat în apele teritoriale, dar și în zona economică exclusivă. Au echipamente foarte performante”, a explicat fostul amiral.
În opinia sa, odată ce drona a pătruns în Portul Constanța, responsabilitatea monitorizării revenea administrației portuare, în baza regulilor internaționale de securitate portuară. „Odată intrată în port, era treaba administrației Portului Constanța să o observe și să vadă ce se întâmplă cu ea”, a spus Chițac.
- Scenariul unei explozii la Oil Terminal
Întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă drona ar fi ajuns în apropierea navei încărcate cu metanol, primarul Constanței a evitat să facă estimări. „Nici măcar să nu ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă 8.500 de tone de metanol dintr-o navă aflată la operare ar fi explodat”, a declarat acesta.
Chițac avertizează că România trebuie să își reevalueze procedurile de supraveghere și reacție.
„Ne-au informat ucrainenii la 10 -10:28, iar la 10:30 s-a autodetonat. Dar noi trebuia să știm. Revin încă o dată: noi trebuia să știm când a intrat în apele teritoriale. Noi trebuie să ne supraveghem teritoriul nostru, chiar dacă nu ne-a informat Ucraina. Aici este problema”, a afirmat el.
- „Rușii sunt foarte buni în războiul electronic”
Fostul comandant al Forțelor Navale consideră că incidentul este legat de capacitățile de război electronic ale Rusiei, care ar fi putut devia dronele maritime ucrainene.
„Rușii sunt foarte buni în războiul electronic. Este clar că prin bruiajul electronic au reușit să devieze și să pună stăpânire pe cele patru drone”, a spus Chițac.
El a amintit inclusiv experiențe personale din perioada în care activa în Marina Militară, susținând că sistemele rusești de bruiaj sunt cunoscute pentru eficiența lor în regiunea Mării Negre.
- Apel la investiții în sisteme antidronă
Întrebat ce măsuri ar trebui adoptate pentru protejarea Portului Constanța, a populației și a turiștilor de pe litoral, Vergil Chițac a pledat pentru consolidarea capacităților de apărare și pentru achiziția de sisteme antidronă.
„Să ne apărăm apele teritoriale. Avem mijloacele, pregătirea și oamenii instruiți pentru a face asta. Echipamente antidronă, atât maritime, cât și aeriene. Războiul s-a schimbat și trebuie să ne adaptăm”, a declarat primarul.
Totodată, acesta a transmis un mesaj de calm populației și turiștilor. „Panica este cea mai periculoasă în astfel de momente. Eu nu aș fi chiar atât de panicat. Este clar că vom lua măsuri și vom fi mult mai vigilenți”, a spus Chițac.
În opinia sa, incidente similare ar putea continua atât timp cât războiul din Ucraina este în desfășurare, în condițiile în care dronele maritime au devenit una dintre principalele arme folosite de Kiev împotriva flotei ruse din Marea Neagră.
„Atât timp cât va fi război, ucrainenii își vor folosi agilitatea și capacitățile dezvoltate în domeniul dronelor maritime și aeriene. Dar și noi trebuie să ne adaptăm și să ne apărăm teritoriul național”, a concluzionat Vergil Chițac.