Update articol:

Viitorul maşinilor electrice – McLaren va înceta să mai producă automobile cu motoare pe benzină până în 2030

mclaren.com mclaren.com

Constructorul britanic de automobile sport McLaren se va concentra în următorii zece ani pe dezvoltarea de automobile hibride şi estimează că dezvoltarea de modele care funcţionează pe benzină va înceta până în 2030, a declarat marţi directorul general Mike Flewitt pentru Financial Times.

“Vom dezvolta motoare pentru următorii zece ani, le vom vinde pentru următorii 15 ani, dar ne aşteptăm ca o mare parte a lumii să se alinieze în jurul datei de 2035 pentru o tranziţie totală spre automobilele electrice”, a spus Mike Flewitt, citat de Agerpres.

Deşi alţi producători auto, precum Volkswagen, şi-au prezentat planurile cu privire la modele electrice, strategia anunţată de şeful McLaren are unul dintre cele mai precise calendare pentru electrificare anunţate de un producător auto. Rivalul italian Ferrari a oferit puţine detalii cu privire la planurile sale de electrificare, iar Aston Martin a decis să îşi amâne programul de automobile electrice.

Mike Flewitt a adăugat că McLaren nu va lansa un automobil complet electric decât în a doua jumătate a acestui deceniu, din cauza unor constrângeri ridicate de greutate, performanţe şi autonomie.

Marca McLaren, renumită pentru maşinile sale de Formula 1, a suferit o diminuare a vânzărilor din cauza pandemiei şi ar urma să livreze 2.700 de unităţi în acest an, cu 40% mai puţin decât anul trecut. Mike Flewitt a apreciat că McLaren va raporta pierderi în acest an şi a subliniat că este posibil ca industria globală a luxului să îşi revină abia în 2023.

“Este greu de estimat. Acesta este un produs discreţionar pe care clienţii nu trebuie să îl cumpere săptămâna aceasta, pot să aştepte până săptămâna viitoare, aşa că foarte mulţi oameni aşteaptă să revină încrederea”, a spus Mike Flewitt.

McLaren a anunţat în luna mai eliminarea 1.200 de locuri de muncă, adică un sfert din personal, din cauza impactului pandemiei de coronavirus.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/02/2023)

Reluare tranzactionare - ora 10:00 - conform Codului BVB - operator de piata reglementata (Titlu II - art. 115 si Titlu III - art. 6) - Decizie ASF nr. 84/02.02.2023 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni FP

OMV PETROM S.A. (SNP) (02/02/2023)

Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2022

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (01/02/2023)

Raport auditor S2 2022 art. 108 Legea 24/2017 (R)