Update articol:

Viktor Orban: Este nevoie de pace în Ucraina cât mai curând posibil

Viktor Orban Viktor Orban/ Sursa foto: Facebook

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat cu privire la pericolul izbucnirii unui al treilea război mondial şi a făcut un apel la instaurarea păcii cât mai curând în Ucraina, transmite miercuri MTI, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat comentatorului politic american Tucker Carlson şi postat pe pagina acestuia pe platforma X, fosta Twitter, şeful guvernului de la Budapesta s-a pronunţat pentru un acord cu Rusia asupra noii arhitecturi de securitate ”pentru a furniza securitate, suveranitate pentru Ucraina, dar nu aderarea la NATO”.

”Trăim într-un moment foarte periculos. Al treilea război mondial ar putea bate la uşă. Trebuie să avem mare, mare grijă”, a subliniat Orban.

”Dacă vreo ţară europeană ar trimite trupe pe teren, asta ar însemna un război direct între Occident şi Rusia. Şi am fi în al treilea război mondial, imediat. Aşadar, acum este un moment foarte periculos”, a adăugat el.

La jumătatea lunii iulie, Viktor Orban a avertizat că aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia.

“Dacă am face ceea ce cere preşedintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial”, a susţinut Orban într-un interviu pentru Kossuth Radio.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Reducere capital social - Certificat de Inregistrare a Instrumentelor Financiare

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/08/2026)

Erata Trading Update din S1 2026 - Tabel privind incasarile viitoare contractate

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor