Update articol:

Violeta Alexandru: Am votat pentru un Bucureşti curat

Violeta Alexandru, vot, alegeri

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, ministru al Muncii, a declarat că a votat la alegerile locale de duminică pentru “un Bucureşti curat” şi cu gândul că a venit momentul să fie adusă competenţa în administraţie.

“Am votat şi m-am simţit puternică. M-am simţit puternică să lupt pentru un Bucureşti în care pilele nu mai sunt în fruntea administraţiei, ci acolo ajung oameni competenţi. Am votat pentru un Bucureşti curat, am votat pentru un Bucureşti în care să te poţi urca în autobuz şi să ştii că acolo este curat şi că ajungi la ora la care îţi propui. Am votat pentru un Bucureşti în care şcolile să aibă apă şi săpun, profesorii să nu mai fie umiliţi, să fie consideraţi cei care manipulează achiziţiile şi administraţia să-şi facă treaba furnizând tot ce au nevoie copiii şi cadrele didactice. Am votat pentru un Bucureşti în care antreprenorii să respire un aer civilizat, să poată să-şi gestioneze afacerile aşa cum îşi doresc fără să se simtă umiliţi de administraţie, fără să-şi pună problema să plece din Bucureşti pentru că aici nu se pot asigura business-urile lor. Aceşti oameni sunt cei care creează locuri de muncă şi am votat cu gândul la ei pentru că ei sunt cei care asigură dezvoltarea Bucureştiului”, a afirmat Alexandru.

Ea a votat la o secţie de la Liceul “Alexandru Vlahuţă” din Capitală şi i-a îndemnat pe bucureşteni să se prezinte la urne.

“Îi rog pe bucureşteni să meargă la vot, să aibă încredere. Se poate altfel, se poate mult mai transparent, se poate civilizat, se poate să ne facă plăcere să trăim în acest oraş”, a mai spus ministrul Muncii, potrivit Agerpres.

Publicată de Violeta Alexandru pe Sâmbătă, 26 septembrie 2020

 

BVBStiri BVB

UAMT S.A. (UAM) (30/10/2020)

Raport semestrial consolidat S1 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (30/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 27.10.2020

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017