Update articol:

Virgil Popescu: Avem nevoie de norme clare pentru dezvoltarea pieţei hidrogenului

Virgil Popescu

Avem nevoie de hidrogen verde şi accesibil, dar şi de energie din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de carbon, cele două surse fiind complementare, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniind că este nevoie de reguli clare pentru dezvoltarea pieţei hidrogenului.

Ministrul a participat la prima sesiune a Consiliului miniştrilor Energiei, în cadrul căreia s-a discutat despre abordarea generală privind pachetul de gaze şi hidrogen, care include o propunere de directivă şi o propunere de regulament privind normele comune ale pieţei interne pentru gazele naturale şi pentru hidrogen.

“România apreciază eforturile preşedinţiei Consiliului UE pe marginea acestui pachet legislativ, cu privire la transportul, aprovizionarea şi stocarea gazelor naturale şi a gazelor pe bază de hidrogen. Este foarte important ca statele membre să aibă instrumentele necesare pentru a-i proteja pe consumatori. Avem nevoie de reguli clare pentru dezvoltarea pieţei hidrogenului. România a susţinut întotdeauna o abordare neutră din punct de vedere tehnologic în ceea ce priveşte producerea de hidrogen verde. Avem nevoie de hidrogen verde şi accesibil, dar şi de energie din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de carbon. Cele două surse de energie nu sunt în competiţie, ci complementare. Toate soluţiile trebuie să fie complementare atunci când concepem foile de parcurs şi politicile privind hidrogenul ţinând cont de obiectivele 2030 şi este foarte important să putem utiliza toate sursele de energie cu emisii scăzute de carbon. Suntem gata să avem o abordare constructivă”, a transmis Virgil Popescu în intervenţia sa, conform unei postări pe pagina proprie de Facebook.

 

Ministrul Energiei se află la Bruxelles, la şedinţa Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.

BVB | Știri BVB

Premier Energy PLC (PE) (20/05/2024)

Notificare WOOD & COMPANY FINANCIAL SERVICES - rezultate oferta publica initiala de vanzare de actiuni emise de Premier Energy PLC

Turbo Short Certificates on Natural Gas Future (RBNAGTS2) (20/05/2024)

Suspendare tranzactionare - 15:09 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (20/05/2024)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17.05.2024

CARBOCHIM S.A. (CBC) (20/05/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (20/05/2024)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13.05.2024-17.05.2024