Update articol:

Virgil Popescu: Eu sper și îmi doresc ca în iarna viitoare să nu mai avem nevoie de gaz rusesc – Digi 24

pretul gazelor pixabay.com

România ar putea avea gaz extras din Marea Neagră chiar din această vară, a spus joi seara, la Digi24, ministrul energiei, Virgil Popescu, care vede posibil ca până la sfârșitul anului dependența de importuri a țării noastre să se înjumătățească, adică să ajungă la 15% sau chiar mai puțin, iar în ceea ce privește dependența de gazul rusesc, aceasta să tindă chiar spre zero, fiind suplinită de alte surse.

„Eu estimez că în această vară, în sistemul naţional de transport va intra gaz românesc din Marea Neagră, din zona offshore. Total, producţia anuală, pe un an de zile, a acestei companii, Black Sea Oil&Gas, va fi de circa un miliard de metri cubi, deci vom avea intrat în această vară-toamnă în jur de trei milioane de metri cubi, zilnic, de gaz natural din Marea Neagră”, a spus Virgil Popescu.

Lucrările la instalația de exploatare a gazului din Marea Neagră au fost finalizate, iar acum au loc teste. Cei de la compania Black Sea Oil&Gas au finalizat practic lucrările în Marea Neagră, conducta este poziționată și în prezent sunt la testele de intrare a gazului în sistemul național de transport, a explicat ministrul energiei.

Gaz lichefiat din Azerbaidjan, o sursă alternativă de gaz

În ceea ce privește interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, prin care România ar putea primi gaz natural lichefiat, se fac eforturi foarte intense din partea autorităților bulgare și elene să termine lucrările.

„Sunt convins că de data aceasta au realizat că trebuie făcut acest interconector, ceea ce va permite României să folosească coridorul vertical și să aducem atât gaz din Azerbaidjan, pentru că prin conducta TANAP, care ajunge din Azerbaidjan în Turcia, apoi TAP, care este din Turcia în Grecia și se duce spre Italia, se intercontează cu interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, iar gazul din Azerbaidajan poate să vină prin coridorul vertical în România intrând pe la Giurgiu-Ruse în conducta BRUA. Din BRUA se duce în sistemul național de transport, iar dacă este mai mult decât avem nevoie, se poate duce, evident, către Ungaria și mai departe către toată Europa”, a explicat ministrul.

Acest interconector dintre Grecia și Bulgaria trebuia terminat de foarte mult timp, de vreo șase ani, a menționat Virgil Popescu. El a reaminit că România a fost practic exclusă de pe harta conductelor de gaze naturale, dar în 2020, odată cu noua directivă a gazelor naturale, conductele de tranzit care străbăteau Dobrogea, Ucraina-Dobrogea-Bulgaria-Grecia, au fost preluate, a fost reziliat contractul cu Gazprom și au fost preluate în sistemul național de transport.

„Ele au fost legate în sistem reversibil la granița cu Bulgaria și cu Ucraina și avem astfel și un culoar nou de transport, Interbalcanic se numește, care leagă România-Ucraina, România-Bulgaria și Turcia, deci practic, de la sfârșitul anului trecut, independent de interconectorul Grecia și Bulgaria, am creat un nou culoar de transport al gazelor naturale, care poate aduce LNG din porturile turcești și, evident, gaz”, a arătat Virgil Popescu.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (18/03/2025)

Convocare AGA Anuala 24(25).04.2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (18/03/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10-13.03.2025 si finalizare etapa 2