Virgil Popescu a fost numit preşedintele Comitetului de coordonare pentru extinderea programului nuclear civil din România, potrivit unei decizii a premierului Nicolae Ciucă.
“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se constituie Comitetul de coordonare pentru extinderea programului nuclear civil din România, denumit în continuare Comitetul, având următoarea componență:
1. Virgil-Daniel Popescu — ministrul energiei — președinte;
2. Adrian Câciu — ministrul finanțelor — membru;
3. Cosmin-Ștefan Marinescu — consilier prezidențial — Administrația Prezidențială — Departamentul politici economice și sociale — membru;
4. Bogdan-Marius Chirițoiu — președintele Consiliului Concurenței — membru;
5. Cosmin Ghiță — director general al Societății Naționale „Nuclearelectrica” — S.A. — membru.
Art. 2. — (1) Comitetul are ca obiective principale analiza, cristalizarea și fundamentarea deciziilor strategice și a măsurilor necesare pentru extinderea programului nuclear civil din România.
(2) Comitetul desemnează și stabilește mandatul reprezentanților părții române în cadrul întrunirilor Comitetului strategic („Steering Committee”) pentru coordonarea, facilitarea și evaluarea activităților de cooperare prevăzute în Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearoenergetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la București la 9 decembrie 2020 și la Upper
Marlboro la 4 decembrie 2020, denumit în continuare Acordul, ratificat prin Legea nr. 200/2021.
(3) Comitetul desemnează reprezentanții părții române în grupurile de lucru auxiliare comune, după cum va fi necesar, pentru efectuarea activității potrivit Acordului.
(4) Comitetul monitorizează stadiul dezvoltării proiectelor nuclearoenergetice și prezintă Guvernului, lunar sau ori de câte ori este necesar, informări și rapoarte cu privire la îndeplinirea obiectivelor și activităților prevăzute la alin. (1), (2) și (3).
Art. 3. — (1) Comitetul se reunește la solicitarea președintelui sau a oricărui membru, prin grija secretariatului tehnic.
(2) Membrii secretariatului tehnic al Comitetului sunt desemnați prin decizie a directorului general al Societății Naționale „Nuclearelectrica” — S.A.
(3) Agenda de lucru a ședințelor Comitetului se întocmește de secretariatul tehnic, pe baza propunerilor formulate și înaintate în acest sens de către membrii săi, și se aprobă de către președinte.
(4) La ședințele Comitetului pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor entități publice sau private care desfășoară activitate relevantă în domeniu.
(5) Comitetul aprobă regulamentul propriu de organizare și funcționare în cadrul primei ședințe”, potrivit deciziei publicată în Monitorul Oficial.