România va profita de resursele din Marea Neagră pentru a produce energie eoliană, a anunţat fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, după ce Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind exploatarea energiei eoliene offshore.
Virgil Popescu a declarat: “Proiectul de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, pe care l-am demarat și realizat ca ministru al Energiei alături de colegii din minister, a fost pus în dezbatere publică și va fi dus mai departe de colegul meu, Sebastian Burduja.
La acest proiect de lege important s-a lucrat cu consultanții Băncii Mondiale, dar am beneficiat și de asistență tehnică prin intermediul UD Department of Commerce’s Commercial Law Development Program (CLDP) și US Department of Interior’s International Technical Assistance Program (ITAP), cu sprijinul BOEM – Bureau of Ocean Energy Management și BSEE – Bureau of Safety and Environmental Enforcement, principalele entități implicate în dezvoltarea, implementarea și monitorizarea cadrului legislativ pentru dezvoltarea proiectelor eoliene offshore în SUA.
Prin intermediul acestui proiect de lege se urmărește crearea unui cadru legislativ și fiscal adecvat, care este esențial în dezvoltarea energiei eoliene offshore. Îi invit pe toți cei interesați să transmită observațiile la ministerul Energiei. Totodată, ca președinte al Comisiei de Mediu de la Camera Deputaților mă voi implica activ pentru ca această lege să fie adoptată în următoarea sesiune parlamentară.
Le mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat la elaborarea acestui proiect de lege: echipa de la ministerul Energiei coordonați de secretarul de stat Dan Drăgan, colegiilor de la ANRE și președintelui George-Sergiu Niculescu, partenerilor americani, precum reprezentanților țărilor din UE și din afara UE care ne-au oferit consultanță pentru că au deja proiecte mature de producere a energiei eoliene offshore.
România își va menține poziția de producător important de energie în regiune și va avea un rol activ și însemnat în gestionarea situațiilor de stres la nivel regional”.