Update articol:

Virgil Popescu: Voi da un mandat Romgazului să participe alături de alți creditori la modernizarea ELCEN

Datoriile către Elcen Datoriile către Elcen
  • “Sunt convins că primarul general va plăti ușor, ușor datoriile pe care le are termoenergetica la Elcen

 

Voi da un mandat Romgazului să participe alături de alți creditori la modernizarea ELCEN, a declarat astăzi ministrul Economiei Virgil Popescu, adăugând: “Probabil că și cei de la Engie, care au datorii acolo, de ce nu și SAPE, pot să se alăture în așa fel încât să putem dezvolta investiția de la ELCEN. De asemenea, e un proiect foarte important CET Titan, acolo unde SAPE este angrenat și am vorbit cu directoratul SAPE. Proiectul a fost blocat pentru că Primăria Generală nu dădea acordul ca agentul termic pe care l-ar fi produs CET Titan să îl dea bucureștenilor în rețea (…).

În ceea ce privește Termoenergetica, nu ne vom aștepta la întreruperi, ci la avarii. Rețeaua de transport și primară și secundară din București este ciur. La începutul mandatului doamnei Firea erau pierderi de 800 de tone pe oră, acum sunt de 2.200 de tone pe oră. Prin urmare, au crescut de vreo trei ori pierderile. Nu putem merge așa! Sunt convins că primarul general va plăti ușor, ușor datoriile. Între timp s-a semnat acel contract pe fonduri europene pentru reabilitarea a 25% din rețea. ELCEN a depus pe fondul de modernizare trei proiecte pentru a-și moderniza centralele. Vorbim de bani foarte mulți. Sunt optimist că vom ieși mai bine decât iarna trecută!”

ELCEN nu primește banii pentru energia termică furnizată în Capitală, ajungând la rândul ei să aibă datorii de sute de milioane către Romgaz.  Aceste datorii s-au acumulat deoarece nu a plătit pentru gazele furnizate de Romgaz, folosite la producerea de energie termică.