Update articol:

Viva Magenta este culoarea anului 2023

viva magenta pantone

Compania Pantone şi-a anunţat culoarea anului 2023: Viva Magenta, o nuanţă între albastru şi roşu, şi aşa cum a definit-o criticul de la New York Times Jason Farago, „o nuanţă saturată aproape de fucsia, cu siguranţă nu organică, dar nici electrică”, potrivit news.ro.

Timp de aproape 25 de ani, compania care stabileşte unele dintre cele mai recunoscute standarde coloristice, a avut drept sarcină să aleagă o nuanţă care, conform analizei sale transdisciplinare extinse a nuanţelor proeminente din artă, modă, design şi nu numai, nu surprinde pur şi simplu spiritul actualităţii, aşa-numitul zeigeist, ci dă tonul pentru anul care vine.

După albastrul stins din 2020, după două nunanţe de gri şi galben în 2021 şi nuanţa strălucitoare Very Peri de anul acesta, Pantone s-a hotărât la această nuanţă „îndrăzneaţă” de roşu carmin pentru 2023.

„Este curajoasă, neînfricată, înfăţişează optimism şi bucurie – şi ştim că toţi avem mare nevoie de asta”, spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.

În cultura populară, nuanţele de magenta sunt peste tot, de la machiajul smokey-eye de culoarea fructelor de pădure a eroinei Marvel a lui Charlize Theron, Clea, până la îmbrăcămintea aristocratică-western de culoarea prunei a lui Emily Blunt în filmul „The English”.

Harry Styles, mereu la avangarda modei, a ales un blazer magenta Gucci când a sosit la Festivalul de Film de la Veneţia pentru premiera filmului „Don’t Worry Darling”, în timp ce, săptămâna trecută, Prinţesa de Wales a purtat o rochie caftan Emilia Wickstead şi o pălărie asortată în acest ton, pentru a-l primi pe preşedintele Africii de Sud Ramaphosa.

Compania americană de vopsea Benjamin Moore a prognozat mai devreme revenirea în trend a pereţilor interiori în nunaţe de roşu, denumind drept propria culoare a anului „Raspberry Crush”.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S2 2022

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (31/01/2023)

Incetarea temporara unei parti substantiale a activitatii societatii

Sphera Franchise Group (SFG) (31/01/2023)

Raport auditor S2 2022 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

TERAPLAST SA (TRP) (31/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S2 2022

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (31/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2022