Update articol:

Vlad Sincă – desemnat Secretar de Stat în Ministerul Energiei de USRPLUS: “Am lucrat atât în sectorul de furnizare de energie electrică cât și în zona de petrol și gaze naturale”

Vlad Sincă a fost desemnat Secretar de Stat în Ministerul Energiei de către Biroul Național al USRPLUS.

Acesta a scris: “Am fost desemnat Secretar de Stat în Ministerul Energiei de către Biroul Național al USRPLUS. Încrederea cu care am fost învestit mă responsabilizează și voi face tot ce ține de mine pentru a livra rezultate.
Sunt membru USRPLUS din anul 2018 și am participat activ la definitivarea programului de guvernare în domeniul energiei. Mi-am dorit foarte mult în momentul în care m-am înscris în USR să oferim o alternativă la o clasă politică rămasă în urma dorințelor și nevoilor propriilor cetățeni. Politica ne afectează viața de zi cu zi direct sau indirect. Sunt tatăl a doi copii și îmi doresc să contribui la a construi o Românie mai bună pentru ei.

Mi-am început cariera la 20 de ani, încă din ultimul an de facultate. Am avut oportunitatea de a căpăta experiență în acest domeniu extrem de complex. Am lucrat în cadrul mai multor companii din sectorul energetic, unde am evoluat spre poziții de director. Am lucrat atât în sectorul de furnizare de energie electrică cât și în zona de petrol și gaze naturale.

De la finalul anului 2019 sunt director într-o companie, responsabil de activitatea de furnizare energie electrică, în cadrul căreia gestionez bugete de câteva milioane de euro. În tot acest timp am dobândit cunoștințe importante despre funcționarea pieței de energie și despre problemele și blocajele cu care se confruntă sistemul. De asemenea, am avut ocazia în nenumărate rânduri să interacționez cu diverse instituții ale statului cu rol în reglementarea sectorului energetic și am căpătat o înțelegere despre funcționarea acestuia în relație cu piața.

Mulți dintre voi știți că acest domeniu a fost marcat în special de lipsa transparenței instituționale și de lipsa predictibilității legislative. Aceste lucruri au dus mai departe la o lipsă acută de investiții punând presiune pe Sistemul Energetic Național.
USRPLUS și-a asumat prin programul de guvernare o reformă profundă în acest domeniu și nu putem face rabat de la principiile pe care le-am promovat. Un singur om, oricât de pregătit, este capabil să promoveze reforme doar în măsura în care va avea o echipă puternică în spate. Îmi doresc să am în jurul meu oameni mai buni decât mine astfel încât să putem promova proiectele noastre.
Voi colabora activ cu colega Cristina Prună și colegii din comisiile de industrii/energie din Parlament. Cred că împreună putem oferi acel cadru legislativ necesar demarării investițiilor în sectorul energetic, chiar dacă nu va fi ușor. Aceste investitii sunt esențiale pentru a asigura tranziția energetică și pentru a ne putea atinge țintele ambițioase asumate prin Pactul Verde European.
Ne-am asumat aceste reforme prin programul de guvernare. Voi contribui cu toată energia mea să le împingem mai departe la nivel guvernamental”.

Vlad Sincă  este economist cu o experiență de zece ani în domeniul energiei, în poziții de management la diferite companii. A devenit membru USR în 2018 și a contribuit la programul de guvernare al USR PLUS în domeniul energiei.

Vlad Sincă a lucrat la Lord Energy SRL, la  Tinmar (apr. 2015 – oct. 2017), cel mai mare furnizor privat de energie, dar și la Mazarine Energy Romania (nov. 2017 – sept. 2019), care este subsidiara companiei olandeze Mazarine Energy BV, controlată de Carlyle Group.

Sarcinile cît timp a lucrat la Mazarine au fost: efectuarea prognozei zilnice de producție, încheierea contractelor bilaterale de vânzare cumpărare energie electrica, introducerea ofertei de vânzare pe piata pentru ziua următoare (PZU), coordonarea procesului de facturare, efectuarea raportărilor lunare, trimestriale și anuale către ANRE, Transelectrica, Omepa, achiziționarea certificatelor verzi necesare pentru consumul propriu, centralizarea plăților și recuperarea creanțelor, raportări interne cu privire la producția/consumul intern/vânzările efectuate, analize privind modificările legislative din domeniu și impactul lor asupra activității, analiza pieței de profil pentru optimizarea veniturilor.

A fost Energy Manager la AFI Europe,Cotroceni Mall-Bucharest Romania.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (07/05/2021)

Contracte cu valoare peste 10% din cifra de afaceri

E-mini S&P 500 TURBO SHORT 0.01/4,400/4,300 (EBSPTS46) (07/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 10 si 11 Mai 2021

E-mini S&P 500 TURBO SHORT 0.01/4,400/4,300 (EBSPTS46) (07/05/2021)

Suspendare tranzactionare - 17:12 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera