Update articol:

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan – miercuri; audieri în comisii – luni şi marţi

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan – miercuri; audieri în comisii – luni şi marţi
 - poza 1 Palatul Parlamentului
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului – au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.

Şedinţa plenului reunit este programată la ora 13:00, potrivit Agerpres.

Conducerea Parlamentului a mai decis că audierile miniştrilor propuşi în comisiile permanente se vor desfăşura luni, între orele 14:00 şi 20:00, şi marţi, între orele 10:00 şi 20:00.

Repartizarea pe comisii şi programul detaliat al audierilor vor fi publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor.

În plenul reunit, la votul de învestitură, candidatului desemnat la funcţia de premier i se rezervă 30 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.

Grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu acelaşi calcul, deputaţii şi senatorii neafiliaţi.

Astfel, PSD are alocate 11 minute, AUR – 8 minute, PNL – 7, USR – 5, UDMR – 3, Grupul parlamentar Uniţi pentru România – 1 minut, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – 1, SOS România – 1, PACE – Întâi România – 1, senatori şi deputaţi neafiliaţi – 2 minute.

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi.

BVB | Știri BVB
OIL TERMINAL S.A. (OIL) (16/10/2026)

Informare cu privire la declansarea conflictului colectiv de munca

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (16/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (16/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (16/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CONTED SA (CNTE) (16/10/2026)

Convocare AGAO 23.11.2026