Update articol:

Washingtonul ridică sancțiunile împotriva unui apropiat al premierului Viktor Orban

Marco Rubio

Statele Unite au anunțat marți că ridică sancțiunile împotriva unui apropiat al premierului ungar Viktor Orban, semn al relațiilor strânse dintre Ungaria și administrația Trump, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, notează AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a făcut cunoscută decizia de a-l retrage pe Antal Rogan de pe lista neagră în cursul unei discuții telefonice cu omologul său maghiar, Peter Szijjarto, subliniind că menținerea acestei situații este ‘incompatibilă cu interesele de politică externă ale Statelor Unite’.

Administrația anterioară a lui Joe Biden a impus la începutul lunii ianuarie sancțiuni economice împotriva șefului de cabinet al premierului ungar ‘pentru implicarea sa în corupție’.

Antal Rogan, care controlează serviciile de informații și de comunicații, este acuzat că ar fi ‘orchestrat’ sisteme de corupție pentru a controla sectoare strategice ale economiei ungare și a deturna venituri în beneficiul personal și al unor apropiați din partidul său politic’, a afirmat atunci Departamentul american al Trezoreriei.

Ridicarea sancțiunilor este ‘un semn clar că vântul bate altfel la Washington’, a reacționat Szijjarto, citat pe X de purtătorul de cuvânt al guvernului Zoltan Kovacs.

Decizia inițială a fost, în opinia sa, rezultatul ‘răzbunării politice pure a unui ambasador american frustrat’, iar președintele SUA Donald Trump ‘a reparat această nedreptate’.

Diplomatul David Pressman, la post în Ungaria între 2022 și începutul lui 2025, a denunțat regulat ‘corupția sistemică’ și atacurile la adresa libertății de exprimare și a drepturilor omului, în special pe cele ale persoanelor LGBT+.

Țara din Europa Centrală cu 9,6 milioane de locuitori figurează pe ultima poziție în clasamentul ONG Transparency International printre cele 27 de țări ale UE, pe fondul suspiciunilor de deturnare, care i-au atras înghețarea unor fonduri europene de miliarde de euro.

De la revenirea la putere în 2010 a lui Viktor Orban, liderul naționalist a pus treptat în dificultate mecanismele separației și echilibrului puterilor, fie în mass-media, fie în sistemul judiciar.

Premierul ungar este unul dintre puținii lideri europeni apropiați de Donald Trump, mai scrie AFP.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (25/04/2025)

Demersuri vanzare pachet de actiuni detinut la Constructii Feroviare Craiova

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (25/04/2025)

Video conferinta investitori si analisti_rezultate financiare 2024

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (25/04/2025)

Disponibilitate vot on-line AGOA si AGEA 30.04.2025

UZTEL S.A. (UZT) (25/04/2025)

Convocare AGAE 02-03.06.2025 - versiune in limba engleza