Berlinul se teme că o destrămare a economiei turcești ar putea avea repercusiuni grave în Europa
Guvernul german are în vedere acordarea de asistență financiară de urgenţă pentru Turcia, de teamă că o destrămare a economiei turcești ar putea avea repercusiuni grave în Europa, potrivit unor oficiali germani şi europeni, citaţi de Wall Street Journal.
Chiar dacă discuțiile se află la un stadiu incipient, posibilitățile analizate variază de la un plan de salvare european coordonat, similar cu cele utilizate în timpul crizei datoriilor din zona euro, la împrumuturi pentru proiecte concrete acordate de băncile publice de dezvoltare şi până la ajutoare bilaterale.
Berlinul se teme că un colaps al economiei Turciei s-ar putea extinde în Europa, ar provoca neliniște în Orientul Mijlociu și va declanşa un nou val de imigrare spre nord, scrie WSJ.
“Am face multe pentru a încerca să stabilizăm Turcia”, a spus un oficial german, adăugând: “Nu avem de ales.”
Alte guverne europene sunt de asemenea îngrijorate. La o întâlnire recentă cu omologul său turc la Paris, ministrul francez de finanţe Bruno le Maire a spus că este important a sprijini Turcia în eforturile de a-şi redresa economia.
Doi oficiali de rang înalt din Berlin au declarat că ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, a discutat despre unele opțiuni cu omologul său turc, Berat Albayrak.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan urmează să efectueze o vizită la Berlin în data de 28 septembrie, iar cu o săptămână înainte Olaf Scholz şi Berat Albayrak se vor întâlni la Berlin pentru a pregăti vizita preşedintelui turc.
Pe agenda discuţiilor se va afla şi subiectul sprijinului financiar, susţin sursele.
Lira turcească a pierdut aproximativ 38% din valoare în raport cu dolarul de la începutul acestui an.