Update articol:

WWF-România propune acordarea unor vouchere de compensare în locul plafonării preţului la lemnul de foc

Imagine de István Asztalos de la Pixabay

Plafonarea preţului la lemnul de foc va revigora haosul pe piaţă, iar una dintre soluţii care să înlocuiască această propunere ar putea fi acordarea unor vouchere de compensare pentru populaţie, susţin reprezentanţii WWF-România.

“Legea prin care Guvernul vrea să protejeze populaţia defavorizată de preţurile mari pentru lemnul de foc este binevenită, mai ales în contextul sosirii iernii. Dar nu în forma actuală. Dacă statul decide să intervină în piaţă şi să plafoneze preţul lemnului de foc la 500 lei/mc, efectele pozitive pe care le aşteaptă riscă să fie întrecute de o avalanşă de efecte negative secundare (…). Cine va suferi în mod direct? Chiar populaţia defavorizată, pe care statul vrea să o protejeze prin măsura intervenţionistă. În scurt timp, cantitatea de lemn legal disponibil pe piaţă va scădea. Cererea va creşte, mai ales pe timp de iarnă, aşa că nevoile vor fi acoperite din lemn ilegal şi nefiscalizat. O posibilă soluţie o reprezintă acordarea unor vouchere de compensare către populaţie, similare celor folosite pentru motorină sau curent electric, despre care ministrul Mediului, Tanczos Barna, vorbea în august. Cei care se încălzesc cu lemne vor primi o compensare cu o sumă fixă pentru metrul cub de lemn, în limita unei cantităţi rezonabile pe gospodărie. Cu condiţia să fie însoţite de factură şi aviz”, se arată într-un punct de vedere al organizaţiei de mediu, transmis luni AGERPRES.

În viziunea WWF-România, în acest mod, “cumpărătorul va avea tot interesul să aibă trecută pe factură întreaga cantitate pe care o plăteşte celui care vinde lemnul, căci altfel nu primeşte voucherul de la stat, iar acesta va fi nevoit să înregistreze tot lemnul în SUMAL”.

“În felul acesta, o întreagă piaţă gri a lemnului nefiscalizat ar ieşi la lumină şi s-ar transforma într-un venit sigur la bugetul de stat, ceea ce ar reduce semnificativ tăierile ilegale”, menţionează sursa citată.

Activiştii de mediu sunt de părere că, în cazul aplicării unei plafonări a preţului la lemnul de foc, cel care vinde lemn va trebui de acum să se încadreze în preţul plafonat şi va face tot posibilul să-şi scadă costurile.

“Cum? Prin nerespectarea regulilor de exploatare a lemnului. Renunţă la standardele pe care şi le-a impus pentru că este mai ieftin dacă trage lemnul din pădure pe scurtătură, direct prin pârâu, şi dacă lucrează cu muncitori necalificaţi, cărora nu le oferă nici măcar echipament de protecţie. Apoi, decide să nu mai declare întreaga cantitate de lemn pe factură şi pe documentele de transport/SUMAL şi să folosească metoda supraîncărcării camioanelor. În final, ‘fentează’ statul şi contribuie la revigorarea haosului, prin tăieri ilegale şi evaziune fiscală. Unde poate, totuşi, să-şi vândă legal lemnul în profit? Pe pieţele UE din vest, unde nu are nicio restricţie, şi către giganţii austrieci şi turci, unde nu se plafonează preţul”, subliniază organizaţia de mediu.

În data de 15 septembrie, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunţat că s-a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului la lemn şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire timp de 6 luni.

“În urma deciziei Coaliţiei de guvernare de joi, 15 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului”, a precizat ministerul de resort, într-un comunicat de presă.

În paralel cu plafonarea preţului de vânzare al lemnului pentru încălzire, proiectul de act normativ va cuprinde şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor, printre care se numără limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc şi a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât şi în afara Uniunii Europene (UE).

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (08/12/2022)

Raspunsuri la intrebarile primite din partea comunitatii de investitori

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (08/12/2022)

Disponibilitate vot online si program AGOA 16/19.12.2022

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (08/12/2022)

Document informare - alocare actiuni