Update articol:

Xiaomi a devansat Apple şi este al doilea producător mondial de smartphone, susţine Canalys

Xiaomi

Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi Corp a trecut în faţa rivalului american Apple Inc în trimestrul aprilie-iunie 2021 devenind al doilea producător mondial de telefoane inteligente, a estimat joi firma de cercetare de piaţă Canalys, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit analiştilor de la Canalys, grupul sud-coreean Samsung şi-a păstrat poziţia de lider mondial cu o cotă de 19% din livrările mondiale de smartphone, însă Xiaomi a trecut pentru prima dată în faţa Apple cu o cotă de piaţă de 17%, faţă de 14% în cazul producătorului american. Următoarele locuri sunt deţinute de mărcile Vivo şi Oppo.

Avansul Xiaomi a venit ca urmare a unei creşteri semnificative (83%) a numărului de telefoane livrate comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce livrările de telefoane Apple au înregistrat doar o creştere modestă de 1%. “Xiaomi îşi extinde rapid afacerile de peste hotare. De exemplu, livrările sale au crescut cu peste 300% în America Latină, cu 150% în Africa şi cu 50% în Europa Occidentală”, subliniază directorul de cercetare de la Canalys, Ben Stanton.

Xiaomi a făcut progrese spectaculoase când vine vorba de numărul de telefoane vândute însă structura de preţ a producătorului chinez este în continuare orientată spre piaţa de masă, în condiţiile în care preţul mediu de comercializare a telefoanelor Xiaomi este cu 40% până la 75% mai mic comparativ cu Samsung şi respectiv Apple. În aceste condiţii, o prioritate majoră pentru Xiaomi în acest an va fi creşterea vânzărilor de telefoane din segmentul superior.

Potrivit firmei de cercetare IDC (International Data Corporation), piaţa mondială de smartphone ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015. IDC estimează că un număr total de 1,38 miliarde de smartphone vor fi livrate în 2021, în creştere cu 7,7% comparativ cu 2020, un nou avans de 3,8% fiind prevăzut pentru 2022.

Cererea globală puternică pentru smartphone este unul din motivele pentru care Samsung a raportat recent o creştere de 53% a profitului în al doilea trimestru al acestui an.

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii