Update articol:

Yango a primit un aviz tehnic valabil doi ani pentru funcționarea ca platformă digitală în România

Yango a primit un aviz tehnic valabil doi ani pentru funcționarea ca platformă digitală în România
 - poza 1

Aplicația de ride-hailing Yango a primit un aviz tehnic valabil doi ani de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru funcționarea ca platformă digitală de intermediere a transportului alternativ. Astfel, Yango se conformează în totalitate prevederilor Ordonanței de Urgența a Guvernului nr. 49/2019, care reglementează activitățile de ride-hailing în România, potrivit unui comunicat de presă.

„Prin obținerea avizului tehnic pentru ride-hailing, Yango a demonstrat încă o dată angajamentul față de piața din România și planurile sale ferme de a își continua extinderea aici. De asemenea, încurajăm și sprijinim eforturile partenerilor noștri și ale șoferilor lor de a respecta prevederile Ordonanței de Urgență, inclusiv obținerea autorizației pentru transport alternativ până la data de 1 februarie, termenul limită pentru autorizare, pentru a-și putea desfășura activitatea fără niciun impediment, în condițiile impuse de lege”, declară Andrei Voicu, Regional Manager al Yango în România.

Pentru a încuraja și susține procesul de autorizare, compania anunță că va oferi o serie de bonusuri șoferilor partenerilor săi care vor fi în deplină conformitate până la data de 1 februarie, potrivit aceleași surse.

Yango a intrat pe piața din România în iunie 2019 și, în prezent, pune la dispoziția utilizatorilor săi patru categorii de servicii: Econom – care oferă călătorii la prețuri începând de la 5 lei, Confort – călătorii selecte ce pornesc de la 15 lei, Premium – curse cu mașini de lux ce pornesc de la un tarif de 20 lei și Taxi – comenzi operate de companii de taxi partenere.   

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET