Update articol:

Zelenski o revocă pe ambasadoarea Ucrainei în SUA

Volodymyr Zelenskyy Sursa foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a revocat-o luni din funcţie pe ambasadoarea sa în Statele Unite, Olha Stefanişina, o decizie aşteptată încă de la remanierea guvernamentală din luna iulie şi care survine în contextul în care Kievul insistă pe lângă Washington pentru obţinerea unor noi rachete Patriot, necesare pentru a contracara atacurile ruseşti, au consemnat AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

“Revocarea Olhăi Stefanişina din funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Ucrainei în Statele Unite”, se arată într-un decret publicat pe site-ul preşedinţiei ucrainene.

Săptămâna trecută, ambasadoarea a confirmat într-o întâlnire cu jurnalişti ştirile din presa ucraineană conform cărora şi-a oferit demisia, la numai un an de la numirea în postul din SUA, şi că este gata să revină la Kiev pentru a se apăra de acuzaţii de corupţie legate de unele declaraţii de avere.

Într-o postare pe Facebook, ea descrie măsura drept o “decizie personală, motivată de circumstanţe personale” şi publică scrisoarea prin care solicită eliberarea din funcţie.

Ambasadoarea îşi exprimă totodată mândria de a fi contribuit la “sporirea livrărilor de armament din SUA şi de a fi menţinut acest sprijin exact când climatul politic de la Washington evolua în defavoarea” Ucrainei.

Rolul de ambasador în Statele Unite este crucial pentru Ucraina, care se bazează pe livrările de armament american şi pe schimbul de informaţii de intelligence pentru a purta războiul împotriva Rusiei.

Într-o întâlnire luni la Kiev cu ambasadori ucraineni, Zelenski le-a trasat diplomaţilor din ţara sa sarcina de a organiza obţinerea de sprijin tehnic şi a armamentului necesar din partea partenerilor străini pentru o nouă iarnă de război. “Fiecare ambasador trebuie să obţină armament pentru Ucraina”, a spus el, potrivit dpa.

Preşedintele ucrainean, care a iniţiat în iulie o remaniere guvernamentală controversată, nu a anunţat încă cine îi va lua locul Olhăi Stefanişina în funcţia de ambasador în SUA.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 27/28.08.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/08/2026)

Subscriere obligatiuni BNET31E membru Consiliul de administratie

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (03/08/2026)

Subscriere obligatiuni BNET31E membru Consiliul de administratie

BITTNET SYSTEMS (BNET28) (03/08/2026)

Subscriere obligatiuni BNET31E membru Consiliul de administratie