Update articol:

Zentiva a vândut către Sanofi licențe pentru medicamente, de 60 milioane de euro

Producătorul de medicamente Zentiva (SCD) a anunțat, astăzi, mai multe contracte cu acționarul majoritar indirect, Sanofi, privind transferul licențelor pentru mai multe medicamente, pentru o sumă totală de peste 60 milioane de euro, conform datelor transmise Bursei de Valori București.

Compania arată că, pe 1 septembrie, a încheiat cu Sanofi (Franța) un contract având ca obiect transferul către Sanofi a proprietății asupra unor produse farmaceutice din aria de medicamente fără prescripție medicală deținute de societate, respectiv a activelor ce țin de aceste produse farmaceutice (mărci, domenii, dosare farmaceutice împreună cu know-how-ul asociat) precum și transferul proprietății asupra unor dosare farmaceutice împreună cu know-how-ul asociat aferente unor produse farmaceutice din aria de medicamente generice deținute de Societate. Valoarea contractului este de 59.427.908 euro.

Cele două părți au mai semnat un contract având ca obiect licențierea de către Sanofi către Zentiva a unor dosare farmaceutice aferente unor produse farmaceutice din aria de medicamente generice. Valoarea contractului este de 6.525.317 euro.

Totodată, Zentiva a mai încheiat cu Sanofi (Franța) un contract având ca obiect licențierea de către Societate către Sanofi a unor dosare farmaceutice aferente unor produse farmaceutice din aria de medicamente generice deținute de Societate, în valoare de 150.000 euro.

Potrivit unei informări de la Depozitarul Central, Zentiva Group deține în prezent, 93,22% din Zentiva SA, după transferul acțiunilor de pe celelalte entități din grup – Zentiva NV și Venoma Holdings Limited.

Zentiva NV a derulat, în aprilie, o ofertă de preluare a Zentiva SA, în urma căreia și-a sporit participația cu un pachet de 11,57%. Ofertantul anunţase că intenţionează să iniţieze procedura de retragere de la tranzacţionare, conform Legii 24/2017 privind piaţa de capital.

Zentiva NV este deţinută în proporţie de 100% de Sanofi-Aventis, subsidiară a Sanofi.

Tranzacțiile cu licențe dintre Zentiva și Sanofi au loc în contextul în care, tot în aprilie, Sanofi a lansat discuţii exclusive cu firma de investiţii Advent International pentru vânzarea către aceasta a diviziei europene de medicamente generice, Zentiva, pe 1,9 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari), conform Reuters.

Producătorul de medicamente din România a raportat, pentru primul semestru al acestui an, un profit net de 35,95 milioane de lei, în scădere cu 16,5% faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2017, pe fondul deprecierii afacerilor cu 2,8%, până la 222,13 milioane de lei.

 

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (26/09/2023)

Achizitie servicii expert independent pentru selectie directori cu mandat

ALTUR S.A. (ALT) (26/09/2023)

Demisie administrator

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (26/09/2023)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni in baza SOP

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (26/09/2023)

Reluare tranzactionare ora 17:00 - conform Codului BVB - operator de piata reglementata (Titlu II - art. 115 si Titlu III - art. 6) - Decizia ASF nr. 1006/26.09.2023 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni TRANSI