Update articol:

15 studenți români, selectați să participe la programul educațional în domeniul ITC – Huawei Seeds for the Future Sky

Huawei - Seeds for the Future

15 studenți români au fost selectați să participe la un program de training online timp de o săptămână, alături de studenți din alte țări, unde se vor bucura de sfaturi și consultanță din partea specialiștilor de top ai companiei Huawei, în cadrul Programului Huawei Seeds for the Future, potrivit unui comunicat de presă.

Programul Huawei Seeds for the Future a ajuns, în 2020, la cea de-a șaptea ediție, fiind sprijinit de Ministerul Educației și Cercetării, de Ministerul Societății Informaționale, dar și de cele mai mari universități de profil din țară. Pe parcursul ultimilor ani, aproximativ 150 de studenți au beneficiat de acest program, devenind unul dintre cele mai cunoscute din România. Programul acoperă subiecte precum 5G, cloud computing, IA, dar și cultură chineză.

Prin crearea și continuarea Seeds for the Future, un program care facilitează educația in domeniul ITC, dar și prin intermediul experiențelor practice, destinate sprjinirii viitoarelor talente locale, Huawei a devenit un partener strategic al sistemului educațional din România. Lansat în 2008, programul Seeds for the Future are peste 1300 de participanți din 31 de țări ale UE, fiind implementat în 108 țări din întreaga lume, spun reprezentanții Huawei.

Veronica Cristea-Nanu, Manager Resurse Umane la Huawei România, vorbește despre acest proiect: ”Prin continuarea, an de an, a programului Seeds for the Future, indiferent de contextul global, urmărim îmbunătățirea educației din domeniul ITC și susținerea tinerilor într-adevăr pasionați de acest domeniu, în România. În 2020, oferim studenților o experiență online prin care vor avea acces la tehnologiile Huawei pentru a învăța de la cei mai buni experți din domeniu și pentru a avea o privire de ansamblu asupra culturii chineze.”

Cu ajutorul acestui program educațional, studenții înscriși la facultăți cu profil tehnic, dar nu numai, au posibilitatea de a urma un training de specializare, cu ajutorul căruia își însușesc atât noțiuni teoretice, cât și practice, se mai arată în comunicat.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020