Update articol:

5G: Uniunea Europeană va ţine cont de ”regimul politic al furnizorilor din ţările terţe”

pixabay.com pixabay.com

Cele 28 de state UE au convenit marţi “să ia în considerare regimul politic în care activează furnizorii originari din ţările terţe” în scopul atenuării riscurilor privind securitatea legate de dezvoltarea reţelei 5G în Europa, relatează AFP.

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii europeni ai telecomunicaţiilor sau reprezentanţii lor nu menţionează nicio ţară în declaraţia lor, dar China şi gigantul său al telecomunicaţiilor Huawei, lider în tehnologia 5G, par să fie principalii vizaţi, potrivit Agerpres.

SUA au exclus Huawei din dezvoltarea tehnologiei 5G pe teritoriul lor, invocând riscuri de spionaj în favoarea Beijingului sau de sabotare a reţelelor occidentale, şi încearcă să-şi convingă aliaţii să procedeze la fel. Pe de altă parte, Moscova a primit compania chineză cu braţele deschise.

Huawei va muta centrul de cercetare-dezvoltare din SUA în Canada

 

Până în prezent europenii s-au făcut că nu aud solicitările americane, în timp ce Huawei respinge acuzaţiile care o privesc, comentează France Presse.

În cadrul UE, Huawei este în concurenţă cu două companii europene: Ericsson din Suedia şi Nokia din Finlanda, care a cumpărat grupul franco-american Alcatel-Lucent.

Noul comisar pentru piaţa internă şi sectorul digital, francezul Thierry Breton, a evidenţiat de altfel expertiza europeană în cadrul unei conferinţe de presă.

“Europa nu este în întârziere în materie de 5G, contrar celor ce se spun pe ici pe colo, Europa dispune de mari actori industriali şi, prin intermediul lor, de cel mai mare portofoliu în termeni de brevete: peste 55% din brevetele pentru 5G sunt de origine europeană”, a pledat el.

El a insistat, de asemenea, asupra garantării unei concurenţe “juste şi loiale” pe teritoriul european din partea furnizorilor din ţările terţe. “Avem reguli. Trebuie să privim, evident, problemele de reciprocitate, de subsidii”, a observat Breton. Încă o aluzie voalată la Huawei şi la piaţa chineză, criticată frecvent pentru lipsa sa de deschidere faţă de companiile străine.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (02/12/2020)

Incheierea procesului de fuziune a societatilor de servicii energetice

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (02/12/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23 - 27.11.2020

AAGES S.A. (AAG) (02/12/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 noiembrie 2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/12/2020)

Modificari de reprezentare incepand cu 1 decembrie 2020

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (02/12/2020)

Schimbare componenta CA al SAI Tradeville Asset Management SA