Update articol:

Orban: Am încredere că vor fi respectate toate procedurile încât să fie asigurat secretul absolut al votului

ludovic orban

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, şi-a exprimat încrederea, sâmbătă, înainte de începerea congresului, că vor fi respectate toate procedurile, astfel încât să fie asigurat secretul absolut al votului pentru preşedinţia PNL şi nu vor fi încercări de fraudare, adăugând că şeful statului Klaus Iohannis este binevenit la acest eveniment.

“Încrederea mea este că nu vor fi încercări (de fraudare a votului – n.r.). Ca preşedinte al partidului nu am avut ocazia să intervin, am avut o comisie de organizare a congresului, avem o comisie de numărare şi validare a voturilor, care este formată cu reprezentare paritară şi care este condusă de preşedintele Comisiei de organizare, domnul Stolojan. Am încredere că vor fi respectate toate procedurile de vot, astfel încât să fie asigurat secretul absolut al votului”, a afirmat Orban, la sosirea la Romexpo, conform Agerpres.

Orban a spus că preşedintele Klaus Iohannis este binevenit la congres, fiind un partener al PNL.

“Este binevenit preşedintele. Preşedintele este partener al PNL şi nu este primul eveniment la care participă”, a adăugat Orban.

 

Florin Cîţu: După ziua de azi, partidul va fi mai unit ca niciodată, mai puternic

 

Congres PNL: Liberalii îşi aleg preşedintele; Klaus Iohannis şi-a anunţat prezenţa

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025