Update articol:

Institutul ‘Elie Wiesel’ condamnă manifestările ‘negaţioniste’ ale AUR

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a condamnat, luni, manifestările “negaţioniste” ale AUR.

“Astăzi, un lider AUR, protejat de imunitatea parlamentară, a catalogat Holocaustul din România drept o ‘simplă lecţie’ sau o ‘temă minoră’ în sistemul educaţional. Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional? (…) A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis, luni, un comunicat de presă, în care susţinea că, în ultimii ani, se constată o “acţiune sistematică de subminare” a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor “teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”.

BVB | Știri BVB
Turbo Long Certificates on Banca Transilvania SA (RBTLVTL12) (17/03/2026)

Reluare tranzactionare - ora 13:05 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Societatea Nationala de Gaze Naturale Romgaz SA (RBSNGTL10) (17/03/2026)

Reluare tranzactionare - ora 13:05 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on ROTX RON (RBROTXTL8) (17/03/2026)

Reluare tranzactionare - ora 13:05 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Banca Transilvania SA (RBTLVTL13) (17/03/2026)

Reluare tranzactionare - ora 13:05 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Teraplast SA (RBTRPTL7) (17/03/2026)

Reluare tranzactionare - ora 13:05 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie