Update articol:

Ucraina:Rusia nu mai are nevoie de relaţii diplomatice cu Occidentul, susţine fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev

Dmitri Medvedev Sursa foto: Twitter

Rusia nu mai are nevoie de relaţii diplomatice cu Occidentul după ce acesta a impus sancţiuni împotriva Moscovei în urma declanşării “operaţiunii militare” în Ucraina, a afirmat sâmbătă fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Medvedev, care s-a exprimat pe pagina sa de pe reţeaua socială rusă VK, este timpul “să se pună lacătul pe ambasade”.

Dmitri Medvedev a mai spus că Moscova îşi va continua operaţiunile în Ucraina până când va realiza obiectivele fixate de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, a ordonat sâmbătă mass-media ruse să suprime în conţinuturile lor orice referinţă la civili ucişi de armata Federaţiei Ruse în Ucraina, precum şi termeni precum “invazie”, “ofensivă” sau “declaraţie de război”. Oficial, Moscova îşi denumeşte intervenţia în Ucraina “o operaţiune militară specială”, menită să “menţină pacea”.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025