Update articol:

Ucraina aşteaptă semnale pozitive de aderare a ei la UE; PE avertizează ca rezoluţia sa pe acest subiect să nu fie interpretată greşit

Dmitro Kuleba Dmitro Kuleba/ Sursa foto: Twitter

Ucraina speră să primească semnale pozitive în demersul ei de a deveni membră a UE, au declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi ministrul său de externe Dmitro Kuleba, în timp ce Parlamentul European a atras atenţia că rezoluţia sa de susţinere a acestui proces nu înseamnă că el a început sau că Ucraina ar beneficia de vreo procedură specială de aderare, consemnează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Preşedintele Volodimir Zelenski a avut miercuri o discuţie la telefon cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în a şaptea zi a invaziei ruse în Ucraina. ”Am discutat situaţia actuală pe câmpul de luptă şi eforturile diplomatice. Aşteptăm semnale pozitive privind aderarea Ucrainei la UE”, a declarat Zelenski după această convorbire.

”Acum totul este posibil. UE a arătat că este capabilă să ia decizii fundamentale când are voinţă politică. Acum este momentul să ia o asemenea decizie privind aderarea noastră”, a declarat la rândul său Kuleba despre cererea ţării sale de a intra în UE.

În acest timp, Parlamentul European (PE) a atras atenţia că – prin rezoluţia de susţinere a aderării Ucrainei la UE pe care a votat-o marţi – nu a acceptat cererea Ucrainei de a intra în UE şi nici nu a fost iniţiată vreo procedură specială de aderare, aşa cum sugerează unele mesaje virale în care este interpretată greşit solicitarea PE ca Ucraina să fie recunoscută ca ţară candidată.

Preşedintele Zelenski a cerut luni formal aderarea Ucrainei la UE, aderare care însă în mod normal implică un proces laborios şi îndelungat.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media