Update articol:

Trump spune în glumă că SUA ar trebui să-i bombardeze pe ruşi cu avioane pe care să pună drapelul Chinei

trump

Fostul preşedinte american Donald Trump a glumit într-un discurs în faţa a circa 200 de donatori ai Partidului Republican că SUA ar trebui să bombardeze Rusia cu avioane americane pe care să fie pus drapelul Chinei, a informat duminică ziarul The Washington Post, citat de EFE.

În discursul său, care a avut loc sâmbătă la New Orleans în prezenţa unor donatori importanţi ai formaţiunii sale politice, fostul preşedinte a spus că ar trebui ca steagul Chinei “să fie pus” pe avioane de tip F-22 care să bombardeze apoi Rusia “până o ia mama naibii”, declaraţii care i-au făcut pe participanţi să izbucnească în râs, potrivit ziarului citat, precizează Agerpres.

“Iar apoi să spunem ‘China a făcut-o!’ Apoi ei (ruşii şi chinezii – n.r.) încep să se lupte între ei, iar noi stăm şi privim”, a adăugat Trump, potrivit publicaţiei The Hill.

În discursul său de 84 de minute, Trump l-a lăudat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe care l-a descris drept un “bărbat cu adevărat dur”, l-a criticat pe actualul preşedinte american Joe Biden şi a reluat mantra fraudei electorale pusă la cale de Partidul Democrat la precedentele alegeri prezidenţiale din SUA.

EFE aminteşte că, la 23 februarie, Trump l-a lăudat şi pe preşedintele rus Vladimir Putin şi a calificat drept “genială” decizia lui de a recunoaşte independenţa celor două provincii separatiste din Donbas, estul Ucrainei, chiar înainte de declanşarea ofensivei sale militare în Ucraina.

În intervenţia sa de sâmbătă în faţa donatorilor, Trump a mai susţinut că Putin n-ar fi invadat niciodată Ucraina dacă el ar fi fost în continuare preşedintele Statelor Unite. “Eu îl cunoşteam foarte bine pe Putin. El nu ar fi făcut-o. El nu ar fi făcut-o niciodată”, a insistat Trump.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)