Update articol:

Prefectura Capitalei: Call center pentru gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina

Prefectura Capitalei: Call center pentru gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina
 - poza 1 Sursa ANCOM

Un call center a fost operaţionalizat, vineri, în cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CMBCCI) pentru gestionarea mai eficientă a situaţiilor care îi vizează pe refugiaţii din Ucraina aflaţi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei transmis AGERPRES.

Prin intermediul numărului 021.414.44.94 vor fi preluate cererile de cazare şi hrănire a refugiaţilor, va fi consemnată luarea acestora în spaţiu de către societatea civilă, precum şi alte date referitoare la şederea acestora pe teritoriul României.

Call center-ul va funcţiona permanent şi va permite preluarea simultană a zece apeluri de către operatori vorbitori de limbă română şi engleză din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului General pentru Imigrări.

Acest demers a fost iniţiat la propunerea prefectului Capitalei, pentru eficientizarea activităţii instituţiilor aflate în coordonare şi s-a realizat cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie