Update articol:

Canada sancţionează 21 de apropiaţi ai preşedintelui Putin, instituţii financiare şi bănci din Rusia

Melanie Joly Melanie Joly/ Sursa foto: twitter.com/melaniejoly/photo

Canada a vizat marţi 21 de apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin şi patru instituţii financiare şi bănci din Rusia, într-un nou val de sancţiuni ca represalii pentru invadarea Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Vizăm bănci şi oligarhi din anturajul regimului Putin, precum şi pe cea pe care aş numi-o partenera sa”, a declarat presei, la Ottawa, ministrul canadian de externe Mélanie Joly.

Printre persoanele vizate de aceste noi sancţiuni se numără Alina Kabaeva, o fostă gimnastă olimpică care, potrivit presei şi opoziţiei din Rusia, are o relaţie cu preşedintele Vladimir Putin, pe care acesta a negat-o în 2008.

Potrivit unui articol recent apărut în Wall Street Journal, care citează oficiali americani, Alina Kabaeva este descrisă de un raport confidenţial al serviciilor secrete americane drept o beneficiară a averii lui Vladimir Putin.

Alina Kabaeva este “preşedintele consiliului de administraţie al Grupului Naţional Media (NMG), un holding ce deţine acţiuni importante în aproape toate instituţiile mass-media federale majore din Rusia care difuzează propaganda guvernamentală rusă”, potrivit Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE).

Canada a mai adăugat pe această listă Banca Agricolă Rusă, Investtradebank şi două companii de administrare a fondurilor. Activele lor sunt îngheţate, iar membrilor din conducere le este interzisă intrarea pe teritoriul Canadei.

Mélanie Joly a indicat că sancţiunile au ca scop “sufocarea regimului Putin”. De la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, pe 24 februarie, Canada a sancţionat peste 1.050 de persoane şi entităţi din Rusia, Ucraina şi Belarus.

BVB | Știri BVB
CEC 2028 EURO (CECRO28E) (12/01/2026)

Aprobare AGA extindere Program MTN

CEC 2029 EURO (CECRO29E) (12/01/2026)

Aprobare AGA extindere Program MTN

AAGES S.A. (AAG) (12/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 05-09 ianuarie 2026