Update articol:

Xi Jinping i-a atras atenţia lui Joe Biden ”să nu se joace cu focul” în privinţa Taiwanului (Beijing)

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat joi pe omologul său american Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, “să nu se joace cu focul” în privinţa Taiwanului, relatează media chineze, în contextul avertismentelor Beijingului privind o posibilă vizită la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul “unei singure China” şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe.

Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.

“Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate”, i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

“Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50”, a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT).

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (01/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - imprumut persoane afiliate

Digi Communications N.V. (DIGI) (01/10/2025)

Finalizarea cu succes a investitiei in reteaua FTTH din Andaluzia, Spania

ROPHARMA SA (RPH) (01/10/2025)

Schimbare in conducerea societatii

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (01/10/2025)

Convocare AGOA din data de 03.11.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/10/2025)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 30.09.2025