Update articol:

Momentul bombardamentelor de la Kiev, surprins în direct la BBCVIDEO

Momentul bombardamentelor de la Kiev, surprins în direct la BBC – VIDEO
 - poza 1

Televiziunea britanică BBC a surprins în direct momentul în care orașul Kiev a fost bombardat luni dimineață, în timpul unei transmisiuni live, scrie digi24.ro.

Corespondentul BBC Hugo Bachega se afla luni dimineață într-o transmisiune live din capitala Ucrainei, pe terasa unei clădiri, iar în spatele său se vedeau orașul și turlele catedralei cu domuri aurii Sf. Mihail. În timp ce transmitea în direct, sonorul a fost acoperit de sunetul specific al unui avion sau al unei rachete care trece la joasă altitudine, iar apoi s-au auzit în fundal două bubuituri, moment în care jurnalistul a ieșit din cadru.

Transmisiunea BBC s-a încheiat în acel moment, însă postul tv a anunțat ulterior că a luat legătura cu Hugo Bachega și că acesta, împreună cu echipa de filmare au coborât într-un adăpost.

Mai multe explozii au avut loc luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev, precum şi în oraşele Lvov (Liov), Ternopil şi Dnipro, după ce Moscova a acuzat Ucraina că a orchestrat puternica explozie ce a avariat podul-cheie care leagă Rusia şi Peninsula Crimeea, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.

Radioul public ucrainean Suspilne a informat, citând serviciile de urgenţă, că exploziile de la Kiev au cauzat morţi şi răniţi, însă nu au fost prezentate cifre.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025