Update articol:

Ciolacu participă la Berlin la Congresul PES: Se va adopta o rezoluţie privind susţinerea aderării României la spaţiul Schengen

Marcel Ciolacu Sursa foto: Facebook

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, va participa, în perioada 13-15 octombrie, la Berlin, la Congresul Socialiştilor Europeni (PES Congress), unde se va vota o rezoluţie pentru susţinerea fermă a aderării României la spaţiul Schengen, precizează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al PSD transmis joi, rezoluţia, care urmează să fie adoptată la Congres, transmite un puternic mesaj de solidaritate a familiei social-democrate europene cu românii.

“Solidaritatea nu se proclamă, ci se realizează. Toate partidele de stânga din Europa susţin pe deplin aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, iar rezoluţia care va fi adoptată în cadrul Congresului PES de la Berlin este o dovadă extrem de concretă în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Cu acest prilej, preşedintele PSD va avea mai multe întâlniri bilaterale cu înalţi oficiali social-democraţi europeni, printre care: cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, prim-ministrul Republicii Malta, Robert Abela, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Yiva Johansson sau ministrul federal al Muncii şi al Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil.

De asemenea, Marcel Ciolacu va avea discuţii cu liderul grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez şi cu fostul premier suedez Stefan Lofven, candidat la preşedinţia PES, mai precizează PSD.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta