Update articol:
Stat contra stat:

Ministerul Economiei nu a fost de acord cu el însuși la AGA Transgaz, lăsând investitorii uluiți

Investitorii se plâng adesea de lipsa de predictibilitate a statului român, în special în ce privește schimbările legislative, însă Ministerul Economiei a reușit o performanță în materie de inconsistență, votând împotriva propriei propuneri de dividend, în Adunarea Generală de bilanț a Transgaz de miercuri.

Mai întâi, AGA a fost convocată de conducerea companiei, care, așa cum a mai făcut, a propus un dividend de numai 50% din profitul pe anul trecut, având în vedere investițiile în derulare, probabil cu speranța ca statul să nu îi ceară, așa cum a anunțat și cum a obișnuit, 90% din profit și dividende suplimentare.

Pe 18 martie, Transgaz a convocat AGA pentru 23/24 aprilie 2019 cu propunerea unui dividend brut pe acţiune în valoare de 21.66 lei.

Specialiștii din Ministerul Economiei (care deține 58% din Transgaz) s-au gândit, au analizat, au calculat și, pe 5 aprilie, au transmis solicitarea de completare a convocatorului, cu o nouă propunere de dividend, de 37,89 lei/acțiune.

Astfel, în convocator au figurat ambele propuneri de dividend.

Pe 23 aprilie, AGA Transgaz nu s-a ținut, din lipsă de cvorum, adică Ministerul Economiei nu s-a prezentat la ședință.

Adunarea s-a ținut pe 24 aprilie, la a doua convocare, iar ambele propuneri de dividend au fost respinse.

Investitorii în compania Transgaz au rămas uluiți să vadă cum Ministerul Economiei a votat contra propriei propuneri de dividend, făcută cu mai puțin de o lună înainte.

În schimb, AGA a solicitat companiei o nouă convocare a acționarilor pentru distribuirea de dividende, cu păstrarea datei plății de 16 iulie.

Adică, pe 24 aprilie, Ministerul Economiei nu a fost de acord cu ce a hotărât Ministerul Economiei, pe 5 aprilie, și vrea să se mai gândească ce propunere să facă pentru 6 iunie, când va fi noua AGA convocată de Transgaz.

Deocamdată, pe convocator, compania a trecut aceleași două propuneri de dividend.

Momentan, nu am primit poziția Ministerului Economiei pe subiect, însă o vom publica imediat ce o vom avea.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)