Update articol:

Norvegia şi Germania vor coopera în producerea de energie regenerabilă

Jonas Gahr Stoere Jonas Gahr Stoere/Sursa foto: facebook.com/jonasgahrstore

Norvegia şi Germania au semnat joi, la Oslo, declaraţii comune cu privire la creşterea producţiei de energie regenerabilă şi dezvoltarea industriei verzi, în contextul în care cele două ţări, aliate în cadrul NATO, încearcă să-şi reducă emisiile de CO2, iar Germania să-şi scadă dependenţa de gazul rusesc, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Declaraţiile evidenţiază paşii pentru cooperare în domeniile hidrogenului, tehnologiei şi centralelor eoliene de pe mare, precum şi al stocării carbonului, au declarat premierul norvegian Jonas Gahr Store şi ministrul german al economiei Robert Habeck.

”Este o perioadă plină de provocări în Europa din cauza războiului din Ucraina. În mijlocul crizei energetice, vedem cât de importantă este Norvegia ca furnizor de încredere al gazului în Europa, dar vedem şi cât de esenţial este faptul să facem mai repede schimbarea către energia regenerabilă”, a spus şeful executivului norvegian.

Compania norvegiană controlată de stat Equinor şi firma germană RWE anunţaseră joi dimineaţă că intenţionează să dezvolte un lanţ industrial bazat pe producerea şi consumul de hidrogen, ceea ce i-ar permite Germaniei să-şi reducă producţia de energie în termocentralele pe cărbune.

Începând de anul trecut, Norvegia a preluat de la Rusia statutul de cel mai mare furnizor de gaz din Europa, principalul exportator fiind compania Equinor, după ce gigantul rus Gazprom şi-a redus masiv exporturile de gaz către vestul continentului european.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)