Update articol:

Patru membri ai PNL Sector 3, consilieri locali, excluşi din partid

PNL

Colegiul Director al Organizaţiei Sectorului 3 a Partidului Naţional Liberal (PNL) a decis, marţi, prin vot secret, cu majoritate de voturi, excluderea din partid a patru membri, respectiv Constantin Neagu, Paul Gheorghe, Andreea Weinerich şi Alexandru Grozav, potrivit unui comunicat.

Cei patru sunt consilieri în Consiliul Local Sector 3.

Sursa citată menţionează că aceştia au fost sancţionaţi cu excluderea din PNL pentru încălcarea în mod grav şi repetat a prevederilor Statutului şi ale Codului Etic ale liberalilor şi pentru încălcarea deciziilor organismelor de conducere ale partidului, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Politic al partidului, precum şi prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante.

Decizia excluderii, luată de Colegiul Director al Partidului Naţional Liberal Sector 3, poate fi contestată de către persoanele sancţionate în cadrul forurilor interne ale partidului, conform Statutului PNL.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (29/01/2026)

Oferta publica primara initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Electro-Alfa International SA Botosani - 02 - 11.02.2026

SINTEZA S.A. (STZ) (29/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (29/01/2026)

Depunerea ofertei indicative privind potentiala achizitie a SERVE Ceptura SRL

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (29/01/2026)

Indicatori operationali cheie preliminari T4 2025