Update articol:
In primele patru luni,

Piața de capital din România a urcat cu 14 procente, însă pe o lichiditate mai redusă cauzată de incertitudini

Piața de capital din România a crescut cu 14,5% în primele patru luni ale acestui an, luând în calcul și dividendele raportate de companiile din indicele BET, care include cele mai tranzacționate 16 societăți cu excepția SIF-urilor, conform raportului lunar al BVB.
Potrivit analiștilor, lichiditatea mai redusă din această perioada a anului poate fi explicată prin faptul că investitorii așteaptă conturarea unei direcții mai clare atât pe piețele internaționale, cât și pe piață locală.

Bursa de Valori București (BVB) a încheiat primele patru luni cu toți indicii pe plus, într-un context intern și internațional marcat de incertitudini și de lipsa unei direcții clare de evoluție a piețelor. Indicele BET, principalul indice al pieței de capital locale care include cele mai tranzacționate 16 companii cu excepția SIF-urilor, a înregistrat un avans de 14,3% de la începutul anului și a ajuns la finalul lunii aprilie la un nivel de peste 8.440 de puncte, depășind astfel nivelul înregistrat pe 18 decembrie 2018, înainte de a anunțul privind OUG 114. O creștere de 14,5% a avut și BET-TR, indicele care include și dividendele oferite de companiile din BET. Cel mai mare avans de peste 18% a fost înregistrat de indicele BET-NG, care include companii din domeniul energiei și utilităților, în timp ce indicele care a avut cel mai mic ritm de creștere a fost BET-FI, cu aproape 5 procente peste nivelul din perioada ianuarie-aprilie a anului trecut.

Creșterea pieței de capital locale s-a realizat însă pe fondul unui lichidități mai mici comparativ cu primele patru luni din 2018. Potrivit BVB, investitorii au ezitat să ia poziții decisive, iar ordinele majore au lipsit ceea ce a condus la un nivel al valorii medii zilnice de tranzacționare de 8,5 milioane de euro, în scădere față de anul trecut. Potrivit analiștilor, lichiditatea mai redusă din această perioada a anului poate fi explicată prin faptul că investitorii așteaptă conturarea unei direcții mai clare atât pe piețele internaționale, cât și pe piață locală. Valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare s-a diminuat și ea în primele patru luni și a ajuns la nivelul de 700 de milioane de euro.

La finalul primelor patru luni, valoarea de piață a companiilor românești a depășit 20,1 miliarde euro comparativ cu 18,1 miliarde euro la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă un avans de 11%. Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate pe piață reglementată a BVB a depășit 35,5 de miliarde de euro în ultima ședința de tranzacționare din aprilie 2019, comparativ cu 30,6 miliarde euro la final de 2018, în creștere cu 16%.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie