Update articol:

Semnal de încredere din partea conducerii Hidroelectrica; Bogdan Badea și Karoly Borbely au cumpărat acțiuni în IPO

Bogdan Nicolae Badea, Presedinte al Directoratului Hidroelectrica, si Karoly Borbely,  Membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, au cumpărat acțiuni H2O, în oferta derulată de Fondul Proprietatea,  dând un semnal de încredere privind compania pe care o conduc.

Ambii au cumpărat acțiuni în primele zile de IPO, beneficiind de discountul acordat investitorilor de retail, după cum reiese din raportul transmis Bursei de Valori București.

Astfel, Badea a cumpărat 1.606 acțiuni, la 100,88 lei/ unitate, de aproximativ 32.000 de euro, iar Borbely a luat 713 acțiuni, de 14.000 de euro.

De altfel, Bogdan Badea a spus, azi, la întrebarea Financial Intelligence, că a cumpărat acțiuni în IPO-ul companiei, iar procesul de subscriere a fost foarte usor.

Acțiunile Hidroelectrica (H2O) au închis prima ședință de tranzacționare la 110 lei, în creștere cu 5,77% față de prețul din IPO (104 lei). Maximul zilei a fost de 115,2 lei și a fost atins în jurul orei 11:30.

Astăzi, s-au tranzacționat 6.808.513 titluri H2O, în valoare de 759,6 milioane de lei.

Hidroelectrica a intrat la tranzactionare dupa incheierea cu succes a celui mai mare IPO realizat la Bursa de Valori Bucuresti in valoare de 1.9 miliarde euro.

Acțiunile Hidroelectrica au închis prima ședință de tranzacționare la 110 lei, în creștere cu 5,77%; Tranzacții de 759,6 milioane de lei